Simona Halep a strălucit nu numai pe teren, ci și la seara de gală organizată în cinstea câștigătorilor, unde multe voci au spus că a fost șarmantă și cuceritoare.

Balul campionilor de la Wimbledon s-a organizat anul acesta în onoarea celor doi câștigători: Simona Halep (27 de ani – locul 4 WTA) și Novak Djokovic (32 de ani – locul 1 ATP). Îmbrăcată într-o rochie elegantă neagră, românca a atras privirile membrilor din elita societății britanice prezenți la eveniment. A participat la seara de gală și antrenorul Daniel Dobre, cel care a pregătit-o pe sportiva noastră pentru turneul britanic.

Punctul culminant al serii a fost marcat de momentul Simonei Halep cu Novak Djokovic, aceștia respectând tradiția balului de a avea un dans al campionilor. După o sesiune foto împreună cu trofeele obținute și cu organizatorii, Djokovic a declarat că este extrem de încântat să vadă că țări mici precum România sau Serbia se descurcă atât de bine pe scena mondială a tenisului.

Comments