Ungurii, irlandezii si cei “ce simt romaneste”

694

15 martie la Cluj provoaca panica printre patriotarzi
Recent in provincia britanica Irlanda de Nord au fost ucisi doi militari britanici si un politist. Au fost primele victime din randul armatei si politiei dupa “Acordul din Vinerea Mare” din 1998, menit sa puna capat tulburarilor sectare din provincie si sa deschida calea unei impartiri a puterii intre protestantii majoritari si catolicii minoritari. Omorurile, revendicate de doua grupuscule separatiste, au fost condamnate de intreaga clasa politica din provincie inclusiv de Sinn Fein, aripa politica a Armatei Republicane Irlandeze (IRA) – cea care pana in 1998 fusese implicata intr-o lupta separatista pe viata si pe moarte cu statul britanic.

Oameni ca Gerry Adams, liderul Sinn Fein, sau Martin McGuinness, vicelider al Sinn Fein si adjunct al sefului executivului regional, au condamnat in termeni duri asasinatele. Cei doi au ei insisi mainile patate de sange si in trecut, ca membri de frunte ai IRA, au fost suspectati ca au comanditat astfel de asasinate politice. Nici Adams, nici McGuinness, nu au renuntat vreodata la idealul unei Irlande unite, deci raman separatisti chiar daca ambii sunt deputati in parlamantul Regatului Unit de la Londra (pe care nu-l frecventeaza in plen deoarece refuza sa depuna juramantul de credinta fata de regina Elisabeta a II-a), dar acum sprijina calea pasnica de atingere a telului lor strategic.


 

De ce ma refer la acest subiect aparent obscur, pe care am constatat ca foarte putini in Romania il inteleg (cineva de la Bucuresti ma intreba: “de ce au britanicii trupe in Islanda (sic!)?”)? Deoarece pana recent, pana la aparitia problemei Kosovo, era calul de bataie al celor nemultumiti de revendicarile ungurilor din Romania. Observati similitudinea absurditatii comparatiei, ce a fost demontata pe aceasta pagina de Tihi Czika. Mi-aduc aminte ca un membru al conducerii de varf a BBC World Service, aflat in vizita la Bucuresti la inceputul anilor ’90 a fost intampinat de un personaj oficial de acolo care, crezand ca face “un spirit de gluma” ca pe vremea toa’silor, a spus: “Dumneavoastra ii aveti pe irlandezi, noi ii avem pe unguri, ce-ar fi sa facem un schimb…”.

Comparatii gresite
Am mai vorbit despre absurditatea comparatiei dintre conflictul nord-irlandez si presupusul conflict dintre romani si unguri din Transilvania in editorialul “Bau-baul iredentismului unguresc ş dubla masura” http://www.romanialibera.com/editorial/editorial.php?step=articol&id=355. Conflictul dintre protestantii pro-britanici si catolicii pro-Irlanda din Ulster – Irlanda de Nord dureaza de mai multe sute de ani, iar intre 1969 si 1998 a facut peste 3000 de victime.

Minoritarii catolici din Ulster (42% conform recensamantului din 2001) doresc in continuare in majoritatea lor reunificarea cu Republica Irlanda, tara care in 1998 a abrogat prin referendum articolele 2 si 3 din Constitutie care afirmau pretentia teritoriala asupra provinciei britanice. Pozitia statului britanic a fost intotdeauna ferma si categorica: provincia Irlanda de Nord va ramane in componenta Regatului Unit atat timp cat o vor dori cetatenii ei. Cu alte cuvinte, daca prin referendum majoritatea va dori reunificarea cu Republica Iralnda, statul britanic nu se va opune. Ce se intampla intre timp in Romania? Cererea de autonomie (nu secesiune) exprimata de unguri din Romania si organizatia lor politica este intampinata cu iritare, iar uneori chiar cu isterie de o parte a opiniei publice si a politicienilor.

Presedintele Basescu raspunde la solicitarea de autonomie (spre de deosebire de statul britanic in situatia secesiunii Irlandei de Nord): “Niciodata!”. Cu toate ca in Constitutia Romaniei incitarea la separatism teritorial este interzisa, ca granitele dintre Romania si Ungaria sunt consfintite prin tratatul de pace de la Paris din 1947, actul final de la Helsinki din 1975 si tratatul bilateral dintre Romania si Ungaria (actualmente tari membre ale Uniunii Europene) din 1996, panica persista. De fiecare data, 15 martie – ziua ungurilor de pretudindeni – genereaza apeluri cu privire la patria romana care ar fi in primejdie.

Isterie patriotarda
Pe pagina revistei ACUM am initiat o serie de dezbateri pe aceasta tema in care tendinta a fost mai mereu aceeasi: proponentii autonomiei au prezentat puncte de vedere argumentate, in modul cel mai civilizat, iar raspunsul oponentilor a fost, cu putine exceptii, unul dominat de emotii si isterie patriotarda. Un cititor, care initial incercase sa intre cu bocancii pe aceasta pagina, se refera lacrimogen la “toti aceia care vorbesc aceeasi limba, care s-au nascut in aceeasi tara cu mine, si simt romaneste.” ca la “frati”. Ceea ce nu l-a impiedicat acum catava vreme sa-i calomnieze pe alta pagina de internet, acuzandu-i de “vanzare”, pe doi dintre colaboratorii nostri – Tihamer Czika si Dorian Galbinski – ce-i drept nu etnici romani “puri” ca persoana care se refera in mod efuziv la “frati”.

Am avut intodeauna o problema cu cei care folosesc aceasta sintagma “simt romaneste”, pe care sa fiu sincer nu o inteleg. Se refera la patriotism? Daca da, atunci, asa cum am explicat de mai multe ori in trecut, acesta se prezuma. Repet: nu e nevoie sa te bati cu caramida in piept ca esti patriot ca sa fii crezut ca vrei binele tarii. Asta e situatia normala, ca toti dorim binele tarii, chiar daca il dorim pe cai diferite, iar intr-o democratie acest lucru e perfect legitim. A propos de “simtitul romaneste”, imi aduc aminte ca un coleg de-al meu de la BBC, prezent in Piata Universitatii in zilele de 13 – 15 iunie vorbea cu un grup de cetateni despre efectele pe care evenimentele de atunci le-ar putea avea. Unul dintre ei isi arata optimismul spunand ca totul se va rezolva “daca vom gandi romaneste”. Întrebat ce inseamna “sa gandesti romaneste” respectivul nu a putut da un raspuns coerent.

Iar o cunostinta care a revenit recent sa viziteze Bucurestiul pentru prima oara in foarte multi ani imi scria cu amaraciune: “Stand mai mult in tara, am fost sincer socat de somnolenta si pasivitatea populatiei. Cat am fost acolo, am zis, am trait parca intr-un cosmar, in care un oras intreg fusese hipnotizat sau cuprins de-o molima. În privinta asta am avut dreptate; adevarul doare ce-l mai tare. Replica a fost ca sunt cu totii in mizerie “impreuna” si nu e treaba mea sa ma bag. Pentru prima data am simtit ca nu apartin de fel acestei mentalitati si daca “resemnarea” este si a fost caracteristica esentiala a romanului, atunci prefer sa fiu metec.”

Nu vi se pare curios ca aceasta resemnare dispare cand apar evenimente de tip solicitare de autonomie din partea ungurilor, valul de criminalitate pus pe seama romilor in Italia si alte astfel de alarme false? Am sa preiau o idee din articolul lui Marius Cosmeanu publicat pe aceeasi pagina si am sa-i rog pe toti aceia care cad in aceasta transa patriotarda sa nu se mai smiorcaie cu privire la presupusul pericol unguresc. Sunt lucruri mult mai importante pe lumea asta si conflicte (reale) mult mai grave. Tot ce trebuie e sa puna lucrurile in context si sa iasa din provincialismul in care se complac zi de zi si vor descoperi ca dintr-o data li s-a ridicat ceata din fata ochilor.

Comments