Un roman a fost condamnat pentru cersetorie in Irlanda

125

Petrica G. a fost condamnat la trei saptamani de inchisoare in Irlanda dupa ce autoritatile l-au prins ca cersea pe strazile orasului Kilkenny, in data de 29 aprilie, scrie The Sun.

Tabloidul britanic scrie ca acesta se plimba cu o cana in mana si ii agasa pe trecatori.

”Avea o cana in mana si in ea erau bani. L-am intrebat daca are permis de colectare a banilor si a raspuns ca nu”, ar fi declarat politistul care l-a arestat, in fata judecatorului.


Avocatul romanului a declarat in fata instantei ca romanul “cersea pasiv” si “nu obstructiona pe nimeni”, astfel ca o condamnare a acestuia nu ar fi justificata.

Camerele de supraveghere din orasul Kilkenny il surprind pe acesta cum cersea in centrul orasului. Se pare ca uneori trecatorii ar fi fost agasati ori incurcati de prezenta lui.

Judecatorul l-ar fi intrebat pe roman cat castiga din cersit, iar acesta i-ar fi spus ca undeva intre 10 si 15 euro pe zi, suficient astfel incat sa isi poata cumpara mancare, pentru a supravietui.

Romanul ar fi declarat ca nu are unde sa stea si din acest motiv locuieste pe strazi.

Judecatorul nu pare a se fi lasat convins de povestea romanului si l-a condamnat la trei saptamani de inchisoare.

Comments