Un avion care se indrepta spre Marea Britanie s-a intors pe Otopeni dupa ce a lovit cu coada pista la decolare

516

Un avion de pasageri Blue Air, care se indrepta spre Marea Britanie, a lovit cu coada pista la decolare si a fost nevoit sa se intoarca pe Otopeni. Acesta pleca din Bucuresti spre Liverpool si s-a intors in siguranta.

La bordul lui se aflau 170 de persoane, iar pana in acest moment nu exista informatii despre posibile victime.

Blue Air a declarat imediat dupa incident ca avionul s-a intors pe aeroport din cauza unei defectiuni tehnice, potrivit Mediafax.


Avionul a decolat la ora 16.44 catre Liverpool, iar incidentul s-a produs la scurt timp de la decolare, in momentul in care avionul se ridica de la sol.

“Zborul 0B133, care a decolat in aceasta dupa-amiaza de pe Aeroportul Otopeni cu destinatia Liverpool, s-a reintors la Bucuresti ca urmare a deciziei comandantului. Respectand procedurile in vigoare si pentru ca siguranta este prioritara la Blue Air, echipajul a decis sa revina pe Otopeni ca urmare a unei suspiciuni de defectiune tehnica”, se arata in comunicatul Blue Air.

Compania aeriana a mai declarat ca pasagerii vor fi transportati la destinatie cu o alta aeronava pentru “a diminua disconfortul creat de realizarea procedurilor de inspectie”.

Comments