Tinerii pot solicita, incepand de ieri, bilete gratuite pentru a vizita Europa

197

Incepand de ieri, 12 iunie 2018, tinerii care sunt membri ai unui stat al Uniunii Europene pot solicita bilete gratuite de tren pentru a vizita Europa.

Acestia pot calatori gratuit, in mod exceptional, si cu alte mijloace de transport in comun cum ar fi autobuzul, feribotul sau chiar avionul.

Regula principala este ca acestia sa aiba varsta de 18 ani in data de 1 iulie 2018. Pot calatori singuri sau in grupuri de pana la cinci persoane.


“DiscoverEU ofera tinerilor o oportunitate excelenta de a explora Europa printr-un periplu personal, lucru pe care nicio carte sau documentar nu ti-l pot oferi. Am convingerea ca aceasta experienta va aduce o schimbare pozitiva pentru tinerii care participa si pentru comunitatile pe care le vor vizita. Initiativa pe care o lansam maine reprezinta o oportunitate pentru 15.000 de povesti europene de neuitat, care vor fi urmate de multe altele in cursul acestui an si dupa aceea”, a declarat la inceputul acestei saptamani comisarul pentru educatie, cultura, tineret si sport, Tibor Navracsics.

Cei care vor solicita calatorii gratuite vor trebui sa isi programeze excursia in perioada 9 iulie – 30 septembrie 2018. Acestia pot calatori maxim 30 de zile si pot vizita maxim patru destinatii.

Se pot inscrie in program pana pe 26 iunie 2018.

Comments