Theresa May a anuntat ca ea va fi cea care va conduce negocierile pentru Brexit cu UE

313

Theresa May a anuntat astazi ca de acum incolo ea va fi cea care va negocia Brexitul din partea Marii Britanii dupa ce anterior aceasta atributie ii fusese delegata fostului ministru pentru Brexit, David Davis.

Departamentul pentru Brexit isi va concentra atentia de acum incolo pe pregatirea iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Rolul ministrul pentru Brexit incepuse sa scada in ultimele saptamani in negocierea cu UE astfel ca anuntul de astazi nu a surprins pe foarte multa lume.


“Eu voi conduce negocierile cu Uniunea Europeana, iar secretarul de stat pentru iesirea din Uniunea Europeana imi va tine locul atunci cand va fi nevoie”, a anuntat May printr-o declaratie scrisa transmisa Parlamentului britanic.

Aceasta a precizat ca DExEU (Departamentul pentru Brexit) va pregati iesirea Marii Britanii din UE atat intr-un scenariul in care va exista un acord cu UE, cat si intr-un scenariu in care nu va exista un astfel de acord.

Londra a precizat astazi ca intentioneaza sa pastreze legislatia Uniunii Europene in perioada de tranzitie, care va incepe in luna martie a anului viitor.

In felul acesta Marea Britanie incearca sa aiba o iesire controlata din Uniunea Europeana, pentru a nu se trezi cu un vid legislativ in anumite domenii.

Comments