
Preşedintele Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a respins duminică acuzaţiile făcute într-un tribunal din Statele Unite privind implicarea sa în trafic de droguri, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Hernandez s-a opus în mod specific unor informaţii redate de postul american în limba spaniolă Univision, care a relatat că preşedintele Hondurasului este implicat într-o conspiraţie financiară.
Univision a detaliat un document de 44 de pagini despre un proces al fratelui lui Hernandez, Juan Antonio, care umează să aibă loc la New York şi în cadrul căruia acesta este acuzat pentru trafic de droguri.
“Acestea sunt acuzaţii false, făcute de un traficant de droguri”, a declarat Hernandez, care a recunoscut faptul că un astfel de document a fost înaintat unui judecător american.
Sursa: Mediafax
Comments