Presedintele Consiliului European! Marea Britanie si UE nu au inregistrat progrese suficiente in negocierea pentru Brexit

341

Saptamana aceasta are loc o noua runda de negocieri intre Uniunea Europeana si Marea Britanie pe tema Brexitului, iar aceasta vine dupa un discurs al Theresei May la Florenta, foarte asteptat mult timp dar care nu a lamurit prea multe lucruri.

Theresa May s-a intalnit ieri cu Donald Tusk, iar la finalul intalnirii, presedintele CE a declarat ca inca nu se poate vorbi despre o negociere privind viitoarele relatii UE-UK decat dupa ce se vor face progrese suficiente in negociere pe primele trei puncte principale.

Tusk a declarat ca in opinia lui pana acum nu s-au facut progrese suficiente in acest sens dar ca se lucreaza din greu de ambele parti.


“Vom discuta despre viitoarele relatii cu Marea Britanie imediat ce vor aparea progrese suficiente. Cele doua parti lucreaza din greu. Dar, daca este sa ma intrebati, as spune ca inca nu s-au inregistrat progrese suficiente”, a spus Tusk.

Presedintele Consiliului European s-a referit desigur la negocierile pe tema granitei dintre Republica Irlanda si Irlanda de Nord, a drepturilor imigrantilor si pe asa zisa factura.

Cele trei subiecte fac parte din prima etapa a negocierilor pentru Brexit. Negocierea relatiilor viitoare post-Brexit va avea loc in etapa a doua, in care se va ajunge atunci cand vor fi lamurite lucrurile in prima etapa.

Comments