Pentru prima data, UK recunoste in scris ca trebuie sa ii plateasca Uniunii Europene o suma de bani pentru Brexit

475

Baroneasa Joyce Anelay, numita pe 12 iunie 2017 ministru in Departamentul pentru Iesirea din Uniunea Europeana, a trimis o scrisoare in numele Guvernului britanic catre Parlament in care recunoaste ca Marea Britanie trebuie sa plateasca o anumita suma de bani pentru Brexit.

In scrisoarea respectiva Anelay mentioneaza ca Guvernul intelege ca Marea Britanie are obligatii fata de Uniunea Europeana, dar in acelasi timp intelege si faptul ca UE are obligatii fata de Regatul Unit.

Cu alte cuvinte executivul britanic este pregatit sa isi achite toate obligatiile financiare cunoscute in spatiul public ca “factura pentru Brexit”.


Asa zisa factura reprezinta una dintre cele mai mari probleme legate de negocierile pentru Brexit, iar disputele au fost amplificate de o declaratie a lui Boris Johnson in Parlament.

Scrisoarea pare a avea ca scop reducerea tensiunilor pe acest subiect intre Marea Britanie si Uniunea Europeana.

Din nou, suma pe care ar trebui sa o plateasca Marea Britanie nu a fost dezvaluita si probabil nu se stie cu exactitate.

Premierul luxemburghez, Xavier Bettel, avansase pe 29 aprilie o suma de 40-60 de miliarde de euro. Presa a facut mai multe estimari si se ajunsese la un moment dat la suma de 100 de milioane de euro. Michael Barnier, negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit, a spus ca Marea Britanie trebuie sa se achite de obligatiile financiare pe care si le-a asumat deja insa nu s-a pronuntat asupra unei sume anume, spunand ca aceasta va fi stabilita de cele doua parti, de comun acord.

Comments