Ministrul pentru Brexit! “Factura” pentru iesirea UK din UE ar putea fi cel mai mare obstacol in privinta ajungerii la un acord

226

Dupa trei runde de negocieri dintre UE si UK pe tema “divortului”, David Davis, ministrul pentru Brexit, a declarat in Parlamentul britanic faptul este cat se poate de evident ca cele doua parti au pozitii legale foarte diferite in privinta asa zisei note de plata, una dintre primele trei prioritati ale negocierii.

Davis spune ca aceasta ar putea fi cel mai mare obstacol in vederea negocierilor pentru ca Guvernul primeste presiuni din mai multe parti.

Exista o presiune externa, venita din partea UE, care doreste o suma cat mai mare, si mai exista o presiune interna venita de la politicienii populisti care cer sume cat mai mici, agitand populatia.


Un lucru trebuie remarcat pana acum. Din camerele in care s-a negociat aceasta suma nu au aparut cifre, ceea ce arata ca cele doua parti au inteles importanta acestui subiect. Pe surse sau in conferinte de presa au mai aparut sume pentru a arata pretentiile sau disponibilitatea partilor de a negocia.

Marea Britanie a dorit la un moment dat sa se amane aceasta dezbatere si sa se inceapa negocierea viitoarelor relatii dintre UE si UK dupa Brexit. Junker si alti europeni au fost fermi. Mai intai se rezolva problemele trecutului si apoi se poate vorbi de viitor. Cu alte cuvinte, UE nu se arata dispusa sa negocieze un acord comercial cu UK decat dupa ce se ajunge la un acord cu privire la aceasta “factura”.

Comments