Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a discutat cu David Davis despre drepturile romanilor din UK

210

Potrivit unui comunicat de presa al MAE, transmis catre Agerpres, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, s-a intalnit ieri cu David Davis, ministrul britanic pentru Brexit.

Cei doi oficiali au vorbit despre retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeana, iar cu aceasta ocazie a fost atins si subiectul drepturilor romanilor din Regatul Unit.

Victor Negrescu a declarat ca a reiterat prioritatea Romaniei in negocierea Brexitului, iar aceasta ar fi protejarea romanilor care muncesc, studiaza sau traiesc in Marea Britanie.


“Am reiterat prioritatea Romaniei, subliniata si de doamna prim-ministru Viorica Dancila, de a proteja drepturile romanilor care locuiesc, lucreaza sau studiaza astazi in Regatul Unit. Ministrul David Davis a confirmat ca Marea Britanie isi va onora obligatiile asumate in prima faza a negocierilor si a subliniat angajamentul Guvernului Marii Britanii privind abordarea deschisa si transparenta a intregului proces, prin oferirea unor garantii certe in ceea ce priveste drepturile cetatenilor europeni si ale familiilor acestora”, a declarat Negrescu.

Ministrul roman i-a transmis lui David Davis ca Romania isi doreste in continuare sa pastreze colaborarea cu Marea Britanie in diverse domenii, mai ales in ceea ce priveste siguranta si securitatea celor doua state.

Comments