Junker: UE nu va mai accepta o amanare scurta a Brexitului

130

Jean-Claude Junker, presedintele Comisiei Europene, a declarat in fata Parlamentului European ca UE nu mai poate accepta o amanare scurta a Brexitului daca Parlamentul UK nu va aproba pana pe 12 aprilie acordul convenit de executivul britanic cu Uniunea Europeana.

Afirmatia acestuia a venit dupa ce Theresa May a declarat anterior ca Marea Britanie ar mai avea nevoie de o noua amanare scurta a Brexitului.

Junker a lasat de inteles ca o amanare scurta a Brexitului ar putea fi posibila doar daca Parlamentul UK ar vota acordul in urmatoarele noua zile.


“In decizia sa de acum 10 zile, Consiliul European a deschis drumul catre o extindere a perioadei de negocieri pana pe 22 mai cu conditia ca acordul retragerii sa fie aprobat de Camera Comunelor pana pe 29 martie. Nu este cazul. Avand in vedere declaratiile prim-ministrului de aseara, cred ca mai avem cateva zile. Daca Marea Britanie poate aproba acordul retragerii cu o majoritate sustenabila pana pe 12 aprilie, Uniunea Europeana ar trebui sa fie pregatita sa accepte o amanare pana pe 22 mai. Insa 12 aprilie este ultimul termen limita pentru aprobarea acordului retragerii de catre Camera Comunelor”. a declarat Junker.

Junker sustine ca nu este posibila o amanare scurta a Brexitului fara ca acordul sa fie votat de Parlamentul UK pentru ca astfel ar fi puse “in pericol” alegerile europarlamentare.

Comments