0.6 C
London
Sunday, January 19, 2020
£1 = 0.00RON / €inf / $0.00

Evaluarea regimului aplicat cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Br

Discussion in 'Ambasada' started by admin, Aug 9, 2011.

  1. administrator

    administrator Administrator Staff Member

    Joined:
    Nov 1, 2004
    Messages:
    1,594
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    Stimată doamnă / Stimate domn,

    După cunoaşteţi, la sfârşitul acestui an va expira cea de a doua etapă a măsurilor tranzitorii privind accesul lucrătorilor români pe pieţele muncii din vechile state membre ale Uniunii Europene, prevăzute de Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană.

    Conform Tratatului de aderare, statele membre care la sfârşitul primilor cinci ani (2007 - 2011) menţin măsuri de drept intern sau măsuri care rezultă din acorduri bilaterale, pot continua aplicarea acestor măsuri până la sfârşitul unei perioade de şapte ani de la data aderării (respectiv până la 31.12.2013), în cazul în care pe piaţa muncii se produc sau există riscul să se producă perturbări grave, precum şi după ce notifică Comisia Europeană. Informaţii detaliate privind mecanismul măsurilor tranzitorii privind accesul lucrătorilor din noile state membre pe piaţa muncii sunt disponibile pe website-ul Comisiei Europene.

    În virtutea acestor prevederi, autorităţile britanice au solicitat Comitetului Consultativ pentru Migraţie / Migration Advisory Committee (MAC) să elaboreze un raport cu privire la situaţia pieţei muncii din Marea Britanie şi impactul pe care lucrătorii români şi bulgari îl au asupra condiţiilor înregistrate pe piaţa forţei de muncă. Informaţii privind rolul MAC în stabilirea politicii de imigraţie a Marii Britanii şi rapoartele publicate în cadrul consultărilor lansate anterior sunt disponibile accesând website-ul Agenţiei pentru Frontiere a Marii Britanii (UK Border Agency)

    La începutul lunii august a.c. MAC a lansat un nou proces de consultare privind regimul aplicat lucrătorilor români şi bulgari pe piaţa muncii din Marea Britanie, proces ai cărui termeni îi regăsiţi în acest document. În măsura în care doriţi să participaţi la acest exerciţiu puteţi transmite punctul dumneavoastră de vedere Comitetului Consultativ pentru Migraţie până la data de 23 septembrie 2011, utilizând datele de contact menţionate în scrisoarea anexată.

    Cu stimă,

    Bogdan CARPA-VECHE
    Labour and Social Affairs Attaché UK & Ireland
    Embassy of Romania to the UK
    4 Palace Green, London W8 4QD

    Tel: +44(0)20 7937 8125
    +44(0)20 7937 9666
    Fax: +44(0)20 7937 8069
    E-mail: social_affairs@roemb.co.uk
    web: www.londra.mae.ro
     
  2. george1976

    george1976 New Member

    Joined:
    Oct 27, 2010
    Messages:
    336
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Eu ce pot sa spun este decat hai cu ridicarea interdictiilor ca sunt convins ca noi ocupam acolo posturi cu deficit de personal si nu interferam in nici un fel cu locurile de munca pe care ar trebui sa le ocupe derbedeii care dau foc acum pe strazi.
     
  3. administrator

    administrator Administrator Staff Member

    Joined:
    Nov 1, 2004
    Messages:
    1,594
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    Update:

    =============
    Stimată doamnă / Stimate domn,

    In continuarea mesajului care v-a fost transmis la 9 august de fostul atasat pentru probleme de munca si sociale, Bogdan Carpa-veche, dorim sa va aducem la cunostinta urmatoarele evolutii referitoare la procesul de analiza intreprins de Comitetul Consultativ pentru Migratie/Migration Advisory Committee (MAC) privind impactul pe care lucrătorii români şi bulgari îl au asupra condiţiilor pe piaţa britanica a forţei de muncă:

    - La 23 august 2011, conducerea interimara a Ambasadei Romanie a avut o intalnire cu cei doi consilieri ai MAC, in care au fost reiterate argumentele partii romane privind caracterul nejustificat si discriminatoriu al mentinerii restricţiilor aplicate in Marea Britanie lucrătorilor romani (si bulgari). In sprijinul acestei argumentaţii, au fost prezentati principalii indicatori economico-sociali ce caracterizeaza situatia din Romania, precum si date statistice actualizate, oferite de Ministerul Muncii, Familie si Protectiei Sociale, referitoare la evolutia somajului, date comparative privind fluxurile fortei de munca din Romania spre alte state membre ale Uniunii Europene, elemente de analiza privind impactului migratiei pentru piata romaneasca a fortei de munca.

    - Cu ocazia acestei intalniri, reprezentantii MAC au multumit Ambasadei pentru retransmiterea, catre asociatiile comunitatii romanesti din Marea Britanie, a scrisorii MAC (atasate) si au reconfirmat, totodata, deschiderea si interesul Comitetului Consultativ de a primi din partea acestora, in scris la adresa mentionata in scrisoare, contributii pentru completarea analizei. Consilierii MAC ne-au rugat sa reamintim interlocutorilor din randul comunitatii romanesti ca termenul limita pentru colectarea contributiilor scrise este 23 septembrie 2011.

    - La propunerea Ambasadei, echipa Comitetului Consultativ pentru Migratie (MAC) a exprimat disponibilitatea de a participa la o intalnire-dezbatere cu reprezentanti ai asociatiilor romanesti, pentru a cunoaste din experienta directa a acestora efectele regimului de restrictii.

    Ambasada apreciaza ca pe un semnal pozitiv deschiderea manifestata, in premiera, de reprezentantii MAC pentru a intra in dialog direct cu romanii afectati de restrictii si - in sprijinul acestui exrcitiu - a identificat posibiltatea organizarii intalnirii vineri 16 septembrie 2011 intre orele 15.30–17.00, in locatia din 1, Belgrave Square, London, SW1X 8PH. Va reamintim cu acest prilej ca atastul pentru munca si afaceri sociale din cadrul ambasadei, domnul Bogdan Carpa-veche, si-a incheiat misiunea, iar succesorul sau inca nu a fost desemnat.


    Carmen Podgorean
    Minister Plenipotentiary, Deputy Head of Mission
    Embassy of Romania in the UK
    4 Palace Green, London W8 4 QD
    Tel. +442073760669, +442079379666/110

    =========

    Pentru a planifica si pregati corespunzator aceasta intalnire, rugam pe cei interesati sa ne comunice intentia de participare pana la 3 septembrie a.c. la adrresa de e-mail admin@romani-online.co.uk mentionand ca subiect "Evaluarea restrictiilor – meeting MAC".


    Admin,
    -vampir-
     
  4. Dan

    Dan Administrator Staff Member

    Joined:
    Jun 9, 2011
    Messages:
    3,709
    Likes Received:
    5
    Trophy Points:
    38
    Location:
    Cluj
    Home Page:
    Deci? Cine merge?
     
  5. silverfern

    silverfern New Member

    Joined:
    Jan 14, 2009
    Messages:
    1,411
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    In cateva minute (diferenta dintre postari) sau chiar o ora, doua, e destul de greu sa fie vizualizat acest topic de prea multi utilizatori, nu mai vorbim de decizia de a participa la o astfel de intalnire. De aceea imi voi permite sa fac acest topic sticky pentru o mai buna vizualizare.

    Apoi poate n-ar fi fost rau daca doamna Podgorean ar fi detaliat putin ce inseamna acest dialog direct cu romanii afectati de restrictii: in ce consta acest dialog, cum va decurge, ce anume ar trebui sa pregateasca romanii afectati de restrictiile de munca... Nu de alta dar am vaga impresie ca marea majoritate a romanilor afectati de restrictiile de munca nu stiu cu ce se mananca astfel de intalniri, iar cei ce le organizeaza ar putea sa-i lamureasca putin pentru a-i atrage in discutii.

    Pornind de la cele mentionate in documentul de la Migration Advisory Commytee:
    Cred ca ar fi util daca fiecare roman lucrator in UK(sub diverse forme, legale sau mai putin legale) sau chiar dintre cei ce au obtinut acceptul unui angajator britanic dar sunt prinsi in formalitatile pentru AWC sau alte carduri colorate, le-ar recomanda angajatorilor sa poarte o discutie cu cei din acest comitet, explicandu-le dificultatile cu care se confrunta pentru angajarea unor romani, dar si de ce au nevoie sa-i angajeze pe acei romani. Acest comitet poate fi contactat la adresa mac@homeoffice.gsi.gov.uk (in caz ca e mai dificil de deschis documentul .pdf)
     
  6. rebecca_uk

    rebecca_uk Active Member

    Joined:
    Jan 14, 2009
    Messages:
    6,274
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    Location:
    Bounds Green
    Home Page:
    Poftim, pe ce criterii d-l Atasat si-a incheiat misiunea? De ce nu poate fi reatasat?
     
  7. rebecca_uk

    rebecca_uk Active Member

    Joined:
    Jan 14, 2009
    Messages:
    6,274
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    Location:
    Bounds Green
    Home Page:
    As vrea sa merg la aceasta intalnire.Silverfern, tu poti ajunge pana atunci?

    Va rog sa-mi trimiteti doc. scanate cu refuz de eliberare card si NIN pe adresa rebecca@romani-online.co.uk.

    Chiar daca nu se va aproba participarea mea la intalnire, promit sa le transmit cui trebuie.

    Multumesc, desi nu stiu cata incredere va pot inspira.

    PS Am intrat intr-un grup de bulgari (comunitate din Londra) pe Facebook, credeti ca merita sa incercam sa ne unim din nou?

    O sa apelez si la dl Charles Kelly.

    http://www.immigrationmatters.co.uk/

    Propuneri?
     
  8. administrator

    administrator Administrator Staff Member

    Joined:
    Nov 1, 2004
    Messages:
    1,594
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    Lili, asta e o alta discutie, insa pe scurt a ales sa mearga in mediul privat. Sa revenim la subiect.

    Admin
    -vampir-
     
  9. Dan

    Dan Administrator Staff Member

    Joined:
    Jun 9, 2011
    Messages:
    3,709
    Likes Received:
    5
    Trophy Points:
    38
    Location:
    Cluj
    Home Page:
    Eu zic ca ne pierdem pe drum.
    Esentialul este:
    "o intalnire-dezbatere cu reprezentanti ai asociatiilor romanesti, pentru a cunoaste din experienta directa a acestora efectele regimului de restrictii"

    Probabil este cineva care a experimentat direct efectele regimului de restrictii si care ar putea sa spuna "eu merg".
     
  10. rebecca_uk

    rebecca_uk Active Member

    Joined:
    Jan 14, 2009
    Messages:
    6,274
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    Location:
    Bounds Green
    Home Page:
    Nu inteleg. Dar multumesc ca l-ati convins/invitat. Eram aproape sigura ca nu mi se va aproba participarea. La ce se refera 'alta discutie'?
     
  11. silverfern

    silverfern New Member

    Joined:
    Jan 14, 2009
    Messages:
    1,411
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Danutzzz, nu vreau sa crezi ca am ceva cu tine, departe de mine gandul asta, dar stii cum se intampla de obicei? Realitatea bate discutiile si dezbaterile. Cineva care a experimentat direct efectele regimului de restrictii? Cam 75% dintre romanii aflati in UK o fi bine? Poate nu, poate or fi mai multi...
    Si apoi daca le promite cineva, ba nu, sa le dea scris, ca de promisiuni e satula lumea, ca nu vor avea probleme cu cei de la UKBA (fie prin controale, fie prin "analizarea" mai amanuntita a vreunei aplicatii pentru diverse cartonase) atunci s-ar strange ceva oameni care ar putea povesti cum au experimentat restrictiile. Sunt cei care lucreaza la negru, sunt cei care lucreaza angajati cu statut de self employed (nici ei saracii nu stiu exact, dar nici foamea nu stie legi, regulamente si directive), sunt cei care se chinuie ca au pair, sau prizonieri prin vreun curs NVQ pe cine stie ce coclauri, sunt cei care vor sa intre in legalitate si nu stiu cum. Numai pe forum sunt destule exemple, ca sa nu mai vorbesc de mesajele private. Cum sa participe oamenii astia la o astfel de dezbatere cand lor le e teama sa faca o reclamatie atunci cand au dreptate, gandindu-se ca cine stie ce se va intampla cand vor aplica pentru blue card? Pentru astfel de oameni e nevoie de explicatii in ceea ce priveste intalnirile si dezbaterile, e nevoie sa fie convinsi ca nu li se intampla nimic, e nevoie sa li se spuna ca au dreptul sa vorbeasca si sa nu mai alimenteze economia subterana si mafiile. Dar daca vor fi invatati asa vor fi si greu de controlat la alegeri.

    Inteleg ca domnul Bogdan Carpa Vache a ales calea mediului privat. Fiecare are dreptul la alegeri cata vreme acestea nu sunt impuse. Dar va intreb; de ce n-ar fi cooptat la o astfel de dezbatere, ca fiind un reprezentant al comunitatii, avand in vedere ca atata vreme s-a confruntat numai cu probleme de munca si sociale, multe dintre ele derivand din "regimului aplicat cetăţenilor români pe piaţa muncii din Marea Britanie"? Pentru ca eu ma gandesc ca si in cazul in care n-ar vre sa vina ar trebui facut orice efort pentru a fi convins.

    Lili, eu unul n-am vazut un refuz public al participarii tale la vreo intalnire. Din cate stiu eu lipsa refuzului inseamna acceptare tacita.
    N-am vazut un raspuns la intrebarea cu unirea fortelor cu bulgarii...
     
  12. rebecca_uk

    rebecca_uk Active Member

    Joined:
    Jan 14, 2009
    Messages:
    6,274
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    Location:
    Bounds Green
    Home Page:
    Oare acest caz CONTEAZA LA REEVALUARE?
     
  13. administrator

    administrator Administrator Staff Member

    Joined:
    Nov 1, 2004
    Messages:
    1,594
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    In acelasi mod cu problema legata de activitatea sectiei consulare de la Londra, constat ca ne lovim de aceeasi atutidine, frica de autoreprezentare.

    Miorlaim pe dupa garduri, pe la colturi ca suntem discriminati, ca nu avem drept la munca in Marea Britanie doar pentru ca suntem romani, ca e greu, ca autoritatile romane din Marea Britanie nu fac nimic cu privire la aceasta, ca trebuie luata atitudine, etc, dar cand vine vorba de autoreprezentare toata lumea e ocupata cu diverse treburi casnice: unul lustruieste piticii de gradina, altul frunzele plantelor din fata casei, unul merge la moara, unul trebuie sa termine de citit libertatea.ro, si lista poate continua la nesfarsit.

    Voi, cei care NU AVETI drept de munca in Marea Britanie, voi realizati ce oportunitate aveti? Realizati ca aveti marea sansa sa va intalniti cu cei care iau decizia in lunile urmatoare daca restrictiile vor continua pana in 2014? Realizati ca puteti schimba acest lucru?!

    Voi, cei care AVETI drept de munca in Marea Britanie, castigat cu greu, in urma unui proces anevoios, nu veti sa contributi la acest demers? Nu vreti sa va faceti auzita experienta direct in fata celor care conteaza?!

    http://www.ukba.homeoffice.gov.uk/about ... outthemac/

    Continuati sa va ascundeti si sa ignorati aceste demersuri, insa doar prin vaiete si jeliri nu veti schimba nimic.

    Fruntea sus si demnitate, haideti sa participam la discutii, sa ne exprimam problemele acolo unde pot fi si considerate!
     
  14. Lancelot

    Lancelot New Member

    Joined:
    May 14, 2011
    Messages:
    626
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Cum zice nenea Administrator, ar fi cazul sa ne facem si noi auziti si sa nu facem ce au facut romanii in toata istoria lor... incepand de la Rovine si pana in zilele noastre cand, desi a fost o revolutie, tot securistii si comunistii conduc si trag atele pe Dambovita.

    Am drept de munca... si vreau sa ajut. Din pacate nu am timp sa merg la intalniri la Londra, etc. Dar daca este ceva ce pot sa fac... nenea Administrator... fire away.
     
  15. ELLAWS

    ELLAWS New Member

    Joined:
    Jan 28, 2009
    Messages:
    1,976
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Oameni buni,

    A trecut aproape o luna de la deschiderea topicului, atatea interventii dar n-ati expus unul macar un motiv cu care ati putea convinge Guvernul Britanic sa ridice restrictiile pe piata muncii, nu pot sa cred ca nu ati inteles mesajul celor de la MAC,

    Lancelot, in asta consta ajutorul solicitat: sa ne punem mintea la contributie, sa venim cu propuneri si solutii… sa le asezam pe tava oficialitatilor noastre de la Londra, dar nu-i bai, bun si asa… dupa cum spune si Admin NU REALIZATI oportunitatea ce ni se ofera face-to-face cu cei ce tin in mana “painea si cutitul nostru” cum ii facem pe aia sa ne taie si noua o felie??

    Nu Admin oamenii care NU AU DREPT de munca legal, nu realizeaza oportunitatea, ei lucreaza zi-lumina cate 10-12 ore pe zi / 20-25 lire ziua de lucru, cad franti de oboseala, numai de forum nu le arde lor, iar in cele mai multe cazuri, nu au acces la net si deci, nu au acces la informare.

    Lili, nu ai nevoie de dovezi si documente... la ce bun??

    Silverfern sa presupun ca gasesti cativa oameni sa-i convingi sa vorbeasca…

    DAR durea-i-ar capul pe ei de situatia economica si sociala din RO sau de dovezile noastre, de discriminare, problemele si frustrarile noastre, ei sunt interesati in ce impact ar putea avea ridicarea restrictiilor ASUPRA LOR, pe piata muncii din Marea Britanie, nicidecum ce impact ar avea ASUPREA NOASTRA!!

    Tre sa ne unim fortele si sa ne punem mintea la contributie, explicandu-le alora de la MAC ce “beneficii colosale” ar avea UK daca ridica restrictiile pentru romani si bulgari. -ras4-
    Asa-i ca-i simplu?... LOOL Pai daca era, nu va mai cerea nimeni parerea… da’ oficialitatile de la Londra or mai fi tras uneori cu ochiul p-acilea pe forum…ca fapt divers... si in acest mod (indirect) recunosc si ei ca mai sunt unii dintre noi care mai avem habar de una-alta…

    Deci, avem nevoie de strategii asemanatoare celor de la billiard… calculezi unghiul…si lovesti in partea opusa, ca sa ricoseze unde trebuie...si s-ar mai aplica si aia cu “sa batem seaua ca sa priceapa calul…" -ceeee?-

    OK deci, hai sa incep eu…

    Dpdv SOCIAL - Consider ca rificarea restrictiilor pe piata muncii pentru romani si bulgari, ar reduce considerabil criminalitatea din Marea Britanie, furturi, cersit, prostitutie, violare de domiciliu, traffic de personae etc. Atat timp cat le-ai permis oamenilor intrarea in UK, ei vin in masa.. alungati de familii, copii flamanzi, dezbracati, datorii etc de unde sa aiba ei bani de supravietuire in UK pentru 5-6 luni de asteptari, cat s-a ajuns acum pana la eliberarea permiselor de munca??

    Dpdv ECONOMIC – Ridicarea restrictiilor ar dezamorsa considerabil economia underground din UK, acesti oameni, care lucreaza la negru cu 2,5-3 lire /h ar putea deveni contribuabili, in loc sa ingrase buzunarele mafiotilor pentru care lucreaza sau a traficantilor de personae… ar plati taxe la guvern...ar aduce MARI contributii bugetului britanic... -ras4-


    Hai curaj gaina ca…maine te tai… -ras2- Sunt convinsa ca ati prins ideea -da-da-
     
  16. sapanta

    sapanta Active Member

    Joined:
    May 16, 2011
    Messages:
    2,714
    Likes Received:
    3
    Trophy Points:
    38
    ellaws, cateva puncte care ar putea ajuta...

    ziarele au tot publicat statistice despre imigratie http://www.guardian.co.uk/uk/immigration

    deci pe de o parte avem de-a face cu o crestere a imigratiei, un nr mare de infractiuni dintre straini; deci sincer cu ce i-am atrage? nu sunt pesimist, ci doar realist!

    evaziunea in uk este destul de mica, sunt pe locul 3 in europa...



    The government's cap on migration to Britain from outside Europe is being more than offset by a renewed rise in migration from Poland and other EU countries, immigration experts have warned.

    British employers are increasingly turning to EU migrants to fill the gaps left by the government's clampdown on the recruitment of overseas skilled labour from outside Europe, according to Oxford University's migration observatory.

    The latest annual statistics show that net inward migration – which Conservative ministers have pledged to reduce to below 100,000 by the general election – actually rose by 21% during 2010, to 239,000.

    The Office for National Statistics said fewer people were leaving Britain to live abroad and net migration from eastern Europe was up – from 5,000 in 2009 to 40,000 in 2010. Emigration from the UK fell from a peak of 427,000 in 2008 to 336,000 last year.
     
  17. robcos

    robcos New Member

    Joined:
    Jul 31, 2011
    Messages:
    56
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Pe langa argumentele expuse de ellaws, poate nu ar strica si prezentarea accentuarea faptului ca oricum vor trebui sa renunte la restrictii. Daca le mentin, doar amana un deznodamant inevitabil. Insa, prin renuntarea inainte de termenul limita, vor incasa mai multi bani la buget din impozitele pe salarii, in acesti doi ani ramasi. Practic, britanicii au piata deschisa pentru self-employed si sole traders, dar si prin sistemul de studii NVQ.
    Va urez succes, celor care veti fi vocea romanilor.

    Sent from my HTC Wildfire using Tapatalk
     
  18. parker

    parker New Member

    Joined:
    Aug 2, 2011
    Messages:
    371
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Nu stiu daca argumentul social merge, dar cel economic e sigur valid. Restrictiile existente dau loc la abuzuri din partea firmelor, oamenii sunt platiti mai prost decat localnicii (nu numai cei care lucreaza la negru chiar si cei care sunt 'sponsorizati' pentru work permit) si asta creaza concurenta neloiala pe piata muncii si ii pune in dezavantaj chiar pe britanicii care cauta de lucru, pentru ca firmele britanice prefera sa ia hardworking foreigners la un "pret" mai mic. Romanii si bulgarii avand dreptul la libera circulatie vin oricum in UK si se dau peste cap sa munceasca aici - legal sau ilegal - atunci nu mai bine e sa fie impozitati? cum zice ellaws. :)

    Daca nu vor sa ridice restrictiile, cel putin sa simplifice procesul, ajutand astfel si firmele din UK care cauta oameni si care actualmente platesc o caruta de bani avocatilor si asteapta f mult timp dupa candidati, pana li se acorda drept de lucru. O oferta de munca ar trebui sa fie suficienta pentru eliberarea unui permis, atata timp cat omul este calificat pentru jobul respectiv - iar familia ar trebui sa primeasca automat drept de munca in acelasi timp.

    In alta ordine de idei, ma ofer voluntar daca aveti nevoie de inca o voce, desi eu sunt cam noua p'aici. Sunt destul de flexibila cu timpul meu la serviciu atata timp cat imi fac treaba, deci as putea sa rup cateva ore (desi cred ca e nevoie si de o intalnire 'pregatitoare' pentru cei care merg).

    Cheers.
     
  19. ELLAWS

    ELLAWS New Member

    Joined:
    Jan 28, 2009
    Messages:
    1,976
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Sapanmta,

    Eu stiu ce spui tu, stiu ca ai dreptate, dar aici nu venim cu aspectele negative ale imigratiei, aici incercam sa gasim aspectele pozitive ale imigratiei (sunt si bune si rele (mai mult rele - de acord!) dar noi tre sa-i tragem tare cu tot ceea ce poate avea impact pozitiv...


    Rata criminalitatii in randul emigrantilor este ridicata?... De acord cu tine, DAR... sa nu uitam : CAUZA... inlatura EFECTUL!... -ceeee?-
     
  20. Zhan

    Zhan New Member

    Joined:
    Sep 29, 2010
    Messages:
    59
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Ar fi fantastic daca ar ridica restrictiile si am scapa de cartonasele colorate -dans-


    Din ce am inteles regimul de restrictii a devenit chiar mai dur din iulie cand au introdus Comprehensive Sickness Insurance (o conditie neclara) chiar si pentru studenti care oricum erau acoperiti de NHS. Destul de multi romani, care au incercat sa obtina permisul de munca si sa faca lucrurile corect, au fost respinsi din cauza asigurarii care nu era pe placul celor de la UKBA.
    Daca nu reusim sa scapam de restrictii, poate reusim sa clarificam lucrurile cu asigurarea si sa simplificam procesul de aplicare pt permis.

    Oricum ar fi, sper sa castigam ceva (de preferat, ridicare restrictiilor -bravo- .
    cum spun ellaws si lightplay, romanii oricum vin in UK si daca acesti romani lucreaza legal atunci si UK are de castigat.


    Nu stiu cat de relevanta este chestia asta pentru intrunirea cu cei de la MAC, dar incercand sa aflu ce inseamna asig comprehensive am primit raspunsul asta:

    "
    Article 24 - Equal treatment:

    1. Subject to such specific provisions as are expressly provided for in the Treaty and secondary law, all Union citizens residing on the basis of this Directive in the territory of the host Member State shall enjoy equal treatment with the nationals of that Member State within the scope of the Treaty. The benefit of this right shall be extended to family members who are not nationals of a Member State and who have the right of residence or permanent residence.

    II. National legislation: National Health Service (Charges to Overseas Visitors) Regulations 1989 - Regulation 4

    Comments:

    As regards the right of residence of students, Article 7(1)(c) of the Directive requires that students ”(…) have comprehensive sickness insurance cover in the host Member State”.

    According to Regulation 4 of the National Health Service (Charges to Overseas Visitors) Regulations 1989 (www.legislation.gov.uk/uksi/1989/306/contents/made ), a student is exempt from paying charges for the NHS where it is “shown to the satisfaction of the Authority to be present in the United Kingdom (…) , for the purpose of (…) pursuing a course of study where the period of study during the first year of the course is broken by a period or periods of industrial or analogous experience forming an integral part of the course amounting in aggregate to not less than 12 weeks (Regulation 4(a)(iii)). Other categories of beneficiaries of the free movement right do not face similar restrictions.

    However, immigration officials are requiring students to show that they have insurance cover other than NHS cover, such as private health insurance. This practice infringes Article 24 on equal treatment.

    In your case the NHS should suffice in alignment with Article 7(1)(c) of the Directive what requires that students “(…) have comprehensive sickness insurance cover in the host Member State”.
     

Share This Page