Cea de-a şasea ediţie a festivalului de artă şi cultură urbană Creative Fest are loc de vineri până duminică, la Romexpo.

Publicul este aşteptat în aceste zile, între orele 16,00 – 23,00, în zonele de graffiti şi urban art, extreme sports, food court şi la concertele unora dintre cele mai cunoscute trupe româneşti şi internaţionale, informează organizatorii.

Vlad Dobrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi DJ şi MC români, membru fondator al trupei CTC, deschide prima zi de festival, la ora 17,30, fiind urmat de trupa Harlequin_Jack.


Tot în prima zi vor mai urca pe scenă Gojira & Planet H, R.O.A. (Rise of Artificial) şi Şuie Paparude.

Sâmbătă, începând cu ora 17,00, pe scenă urcă duo-ul bucureştean The Sonic Taste, trupa Basska, ce vine cu un mix de reggae, hip-hop şi drum and bass, grupul de alternative-rock CnM şi Robin and the Backstabbers.

Seara se încheie cu rockerii finlandezi de la The Rasmus, care ajung în România, la Romexpo, cu turneul european “Dead Letters”.

Duminică, începând cu ora 16,45, vor putea fi ascultaţi The Putreds (Macanache Live Band), care vin la Creative Fest cu un fusion de rap, funk, rock, jazz, ska şi boom bap, urmaţi de olandezii Dope D.O.D.

Das EFX, legendara trupă americană de hip-hop, aduce pentru prima oară în România un show live, în care îşi vor prezenta stilul caracteristic şi rimele complexe, livrate pe ritm rapid şi combinate cu numeroase referinţe din cultura underground, urmaţi de trupa Subcarpaţi.

Ultima seară de festival se încheie cu un concert al bosniacilor de la Dubioza Kolektiv, cel mai în vogă şi mai exploziv live-act balcanic al momentului.

Amatorii de acrobaţii pe biciclete BMX, trotinete, role şi plăci de skateboard vor putea folosi, şi anul acesta, un half – pipe de 11 metri lungime, pentru a-şi exersa îndemânarea. Cei interesaţi pot folosi rampa doar dacă sunt dotaţi cu echipament de protecţie (purtarea unei căşti de protecţie este obligatorie) şi după ce acceptă şi semnează o declaraţie pe proprie răspundere privind riscurile şi măsurile de siguranţă aplicabile (în cazul minorilor de până în 14 ani, declaraţia va trebui semnată de unul dintre părinţi), precizează organizatorii.

Vizitatorii vor avea la dispoziţie, pe toată perioada festivalului, şi o zona de graffiti.

“Un perete de mari dimensiuni va fi transformat, până la finalul festivalului, într-un mesaj multicolor, care subliniază ideea că arta poate ajuta comunităţile locale să fie mai unite şi mai vizibile. Pentru artişti, picturile murale sunt instrumentele preferate prin care aceştia îşi exprimă opiniile şi le comunică lumii în care trăiesc. Muralul desenat de artişti va avea peste 60 de metri pătraţi, iar pentru realizarea lui vor fi folosite peste 300 de spray-uri colorate. Desenul va fi o reprezentare a unui oraş al creativităţii, plin de culoare, dominat de muzică, artă stradală şi rampe de skate, o metropolă în care comunităţile locale comunică vizual şi sonor, într-o armonie totală”, spun organizatorii.

De la festival nu va lipsi zona gastronomică. Doritorii vor putea găsi burgeri, sandwich cubanos, preparate vegetariene, cartofi prăjiţi cu diferite topinguri, tortilla wraps, hot dogs, îngheţată, clătite cu umpluturi dulci şi sărate, bubble waffles şi băuturi calde şi reci din cafea, fresh-uri, limonade şi cocktail-uri.

Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.

Comments