Editorial – Noiembrie 2006

484

    Incontestabil că 1 ianuarie este data începând cu care două noi piese se vor aşeza peste construcţia Uniunii Europene. Consemnat, România a fost prima ţară din Europa Centrală şi de Est care a stabilit relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană, încă din 1974, România fiind inclusă in Sistemul General de Preferinţe al Comunităţii. Iar ceea ce la acea dată a fost considerat de importanţă economică, astăzi este doar statistică şi istorie. Fără nici un dubiu, începând cu 1 ianuarie 2007, românii şi bulgarii vor deveni cetăţeni ai Uniunii Europene. Libertatea de mişcare, dreptul de a munci şi de a investi sunt câteva din câştigurile noastre, ale noilor veniţi în interiorul graniţelor UE. Nimic nu ne poate opri să locuim, să învăţăm şi să muncim pe acest teritoriu, atâta vreme cât gandurile noastre sunt paşnice.     Campania de denigrare fără precedent, dusă în perioada premergătoare integrării de ziarele britanice cu atitudine populistă şi demagogică, în special tabloidele, suprapusă peste imaginea politică a lui John Reid, ferventul susţinător al politicii uşilor închise, dă adevarata dimensiune a faptelor şi a intereselor. Scrisă sau vorbită, presa este prin definiţie formator de opinie şi voce în apărarea drepturilor individului. Chiar şi ţinând cont de libera exprimare a unui punct de vedere diferit este complicat de înţeles, fără a privi prin prisma politicului, avalanşa acuzaţiilor nefondate. Previzibil, curentul politic ce a generat şi provocat prejudicii imaginii românilor şi României, a obţinut, pe termen scurt, o mică victorie. Home Office-ul numeşte aceasta deschidere graduală a pieţei muncii. În realitate, limitarea accesului pe piaţa britanică a muncii a românilor, nu este decât discriminare. Guvernul britanic, îngenunchiat de presiunea tabloidelor, privind cu teamă la impactul negativ pe care l-ar putea avea la viitoarele alegeri, introduce restricţii. Se motivează că sistemul social nu ar rezista în faţa "invaziei românilor".

    Statistic, de cealaltă parte a oglinzii, în Spania sunt peste 700.000 de cetăţeni britanici. Alături de cei care au mers acolo să se bucure de pensie, mai sunt şi cei care muncesc. Majoritatea britanicilor nu s-au integrat în nici un fel, majoritatea nu stiu decat câteva cuvinte în spaniolă, pensionarii britanici fiind cei care folosesc sistemul de sănătate spaniol, mai mult decât tinerii români, bulgari sau polonezi l-ar solicita în UK. Insă aceleaşi statistici, uită când vine vorba despre români, să menţioneze faptul că cei mai mulţi emigranţi se întorc acasă, de obicei după câteva luni de muncă. Teama sădită în sufletul britanicului care nu a văzut în viaţa lui un român, este că va ramâne fără locul lui de muncă. De fapt, câti britanici cunoaşteţi care au fost concediaţi, locul lor fiind luat de un român? Răspund eu. Nici unul! Iar intrebarea mea e cu siguranţă retorică: de ce locurile de muncă unde au fost angajaţi români, nu erau ocupate de muncitori britanici? Probabil pentru că nu erau calificaţi. Poate pentru că nu şi le-au dorit ori poate pentru că au considerat inferior condiţiei lor acest gen de muncă. Există şi printre englezi categorii care preferă să aştepte decesul rudelor apropiate pentru a prelua casa, pe care mai târziu sa o vândă şi să emigreaze în Spania sau Normandia, trăind din ce le rămâne. Mai sunt şi alţii care preferă să devină vedete cu ajutorul unor emisiuni de genul Big Brother sau X-Factor. Dar, în final, fiecare popor are excepţiile sale.

    Odată cu certitudinea integrării au apărut voci, aparţinând comunităţii de români din Marea Britanie, ce au exprimat în presa britanică opinii personale, încercând sa se erijeze în purtători de cuvant ai unei opinii generale a comunităţii. Conform acestora românii ar simţi şi afirma ca sunt europeni de mâna a doua. Nu e motiv sau moment de replică. E doar simplitatea atitudinii. Vă asigur, stimaţi colegi, că eu sunt unul dintre mulţii români care nu s-au simţit niciodată oameni de mâna a doua, pentru că tot timpul am căutat sa devin parte integrantă a societăţii britanice. Mi-am transformat şi adaptat viziunea la noile provocări şi situaţii de aici, de la faţa locului. Am invăţat de la colegii şi prietenii mei de toate nationalităţile, nigerieni, indieni, srilankezi, italieni, dar în special englezi sa nu mai fac din orice ştire a tabloidelor sau a diverşilor oameni o chestiune personala. Mi s-a dat sansa să mă afirm ca individ nefiind cotat prin prisma apartenenţei la o anume nationalitate, nefiind arătat cu degetul că sunt român. Peste toate comentariile mele personale, există suficiente locuri de muncă în Marea Britanie. Iar dacă suntem supărati din cauza restricţiilor introduse, este timpul sa arătam că noi nu muncim pe piata neagră a muncii. Sa rămânem demni, respectând şi având o conduita pentru care sa fim la rândul nostru respectaţi. Asta înainte de a ţipa în gura mare, demagogic, că suntem oameni de mâna a doua şi englezii nu ne vor!


    Din păcate englezii nu ne cunosc! Si din nefericire multi dintre românii de aici, limitaţi probabil de locul de muncă şi de precaritatea cunostinţelor de limbă engleză, trăiesc in comunităţi mici şi rareori socializează cu englezi. Lipsa de informare este un alt factor ce privează cetăţeanul european de naţionalitate română in a accede la un loc de muncă conform pregătirii şi calificării sale, implicit, de un venit conform muncii sale. In aceste condiţii, cu banii strânsi dintr-o muncă prost platită, românii se vor intoarce in România Europeana pentru a-şi face un rost acolo. Pentru că va veni o zi in care, România Europeana, pândită de lipsa muncitorilor calificaţi, ispitiţi de puţinii bani plătiţi emigranţilor mai mult sau mai puţin calificaţi, isi va chema copiii acasă… pană atunci, firesc, britanicul care nu a intalnit in viaţa lui un român, are motive sa se teamă… Pentru că românul pe care il cunosc eu este cinstit, este harnic, invaţă fară mult efort, şi peste toate astea, Dumnezeu i-a mai dat ceva în plus. Credinţa în ziua de mâine…

Pe curand,
Adrian Cherciu
Administrator
www.Romani-Online.co.uk

Comments