Doua curse Tarom cu probleme in acest weekend

148

Scandalul din acest weekend din Amsterdam, cand mai multi pasageri romani au fost blocati pe aeroportul din capitala Olandei, ar putea continua cu un nou scandal, de data aceasta in Germania.

Recent, Tarom a avut probleme si in Bruxelles. Problemele din ultimele ore cu zborul Amsterdam-Bucuresti pare a se fi rezolvat, inclusiv cu pasagerii uitati in aeroport.

Stirile Pro TV relateaza ca si zborul Frankfurt-Bucuresti are probleme, iar pasagerii au stat in avion cel putin cinci ore. Nu stim daca au ajuns in cele din urma in Bucuresti.


Legat de zborul Amsterdam-Bucuresti, avionul care trebuia sa aduca sambata in jur de 120 de pasageri s-a defectat. Pasagerii au trebuit sa stea peste 12 ore in aeroport fara a li se asigura cazare. Li s-a spus ca li se vor deconta cheltuielile cu consumatia in limita a 100 de euro, potrivit unui pasager. E greu de spus cum au putut consuma ceva cei care nu au avut acesti bani in buzunar.

Tarom a trimis in cele din urma un avion din Bucuresti sa ii ia pe pasageri in dimineata zilei de ieri, dar a uitat sase dintre ei in Olanda.

Presa sustine ca avionul de intoarcere era programat sa decoleze la ora 7:30, dar a avut si acesta probleme tehnice si a decolat la 8:30. Reprezentantul Tarom din Amsterdam a fost demis.

Comments