Doi romani au fost condamnati la inchisoare in UK pentru trafic de persoane

329

O instanta din Irlanda de Nord a condamnat ieri la inchisoare doi romani acuzati de trafic de persoane si proxenetism. Condamnarea a venit dupa ce fratii Mihai si-au recunoscut vinovatia, noteaza Belfast Live, citat de Mediafax.

Cei doi frati erau membri ai unui grup infractional organizat. Mark Bell, inspectorul-sef al Politiei nord-irlandeze, a declarat ca romanii au fost arestati in urma unei operatiuni ample, in care erau vizate mai multe persoane.

Decebal Mihai are 28 de ani, iar Spartacus Mihai are 21 de ani. Cel mai mare dintre frati a primit o condamnare de patru ani de inchisoare, iar fratele sau a primit o condamnare de trei ani de inchisoare.


Potrivit legii, pentru ca si-au recunoscut vina si au cooperat cu anchetatorii, cei doi vor executa jumtatae din pedeapsa.

Anchetatorii sustin ca cei doi romani au castigat din activitatea infractionala peste 175.000 de lire sterline in ultimii trei ani.

“Cei doi frati erau membri ai unui grup infractional organizat, implicat in traficarea unor femei in si din Irlanda de Nord, cu scopul exploatarii sexuale. Politia a actionat dupa primirea unor informatii de la o persoana particulara, efectuand perchezitii in estul Belfastului si in Banbridge, in luna mai a anului trecut. La doua adrese au fost gasite patru femei cu varste intre 19 si 30 de ani, care au fost identificate ca victime potentiale ale exploatarii sexuale”, a declarat inspectorul sef al Politiei nord-irlandeze.

Comments