Doi romani au fost condamnati la inchisoare in UK pentru trafic de migranti

516

Ioan Moldovan, in varsta de 30 de ani, si Constantin Morariu, in varsta de 43 de ani, impreuna cu un iranian si un irakian, au fost condamnati la inchisoare in Marea Britanie pentru trafic de migranti.

Potrivit stokesentinel.co.uk, cei patru au primit in total zece ani de inchisoare.

Acestia au fost arestati in februarie pe autostrada M6 si si-au recunoscut ulterior vinovatia in fata instantei.


Politistii au perchezitionat camioneta romanilor si au descoperit suma de 14.000 de lire (foto) ascunsa sub un scaun, plus inca 1.000 de lire, bani care i-ar fi revenit soferului  (Morariu), in schimbul transportului.

Romanii au preluat imigrantii din Franta si au trecut cu ei Canalul Manecii apoi s-au intalnit cu ceilalti doi barbati.

„Acest grup nu a tinut cont de siguranta si bunastarea imigrantilor. Ei doar au vrut sa faca bani pe spatele lor, in timp ce imigrantii se rugau cu disperare sa ajunga in Marea Britanie. Profitul este motivul acestei infractiuni, iar in acest caz ne-am asigurat ca infractiunea nu le-a adus profit”, a declarat Kay Mellor, oficial al National Crime Agency din Marea Britanie.

Comments