Viorica Dăncilă a afirmat că, în cazul în care Laura Codruţa Kovesi va fi numită procuror-şef european şi se vor adeveri acuzaţiile care îi sunt aduse în ţară, atunci România „va plăti factura” şi va pierde credibilitatea în rândul instituţiilor UE.

„Asupra doamnei Laura Codruţa Kovesi planmează mai multe suspiciuni. Eu nu spun că este vinovată sau nevinovată. Nu o cunosc pe doamna Kovesi, dar planează anumite lucre asupra doamne Kovesi. A plecat ca procuror general al DNA nu pentru că a vrut dumneai, ci pentru că a existat un raport. Eu cred că era bine să îşi rezolve aceste probleme în ţară, care creează semne de întrebare şi pe urmă să meargă să candideze la Bruxelles. De aceea am spus că e nepotrivită, nu pentru că aş avea ceva împotriva ei. La doamna Kovesi vorbim de procuror european în domeniul justiţiei”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri, la Digi 24.

Premierul a adăugat că este importantă imaginea României, iar dacă Laura Codruţa Kovesi va fi aleasă la şefia Parchetului UE şi acuzaţiile la adresa ei se vor adeveri, atunci instituţiile eurpoen vor spune că România are o problemă cu procurorul-şef european.


„Vă întreb un lucru? E numită doamna Kovesi dacă una dintre acuzaţiile la adresa ei se vor adeveri, ce vom face noi ca ţară? Pentru mine e importantă imaginea de ţară, e important ca noi ca ţară să ne câştigăm credibilitatea. Atunci, pornind de la aceste considerente, am spus că nu o susţin pe doamna Kovesi. În momentul în care să presupunem, mi-aş dori ca doamna Kovesi nu aibă nicio problemă, dar dacă va fi o problemă, toţi din instituţiile europene se vor retrage. Toţi vor spune România are o problemă cu procurorul european. Atunci cine va plăti factura? Nu va fi plătită pe persoană fizică, ci noi toţi ca ţară o vom plăti. Susţinerea mea contează mai puţin, dacă va fi susţinută în instituţiile europene atunci va fi numită procuror european”, a explicat Dăncilă.

Şeful Executivului a amintit şi de faptul că Laura Codruţa Kovesi a fost schimbată de la şefia DNA tot în urma unui raport făcut de Tudorel Toader, ministru al Justiţiei la acea vreme.

„Nu ştiu unde sunt anchetele, dar am înţeles că sunt nişte anchete, dosare la adresa dumneai şi modul în care a gestionat această funcţie în România a fost defectuos, pentru că de aceea a fost şi schimbată. Ştiu că domnul Toader a făcut un raport la adresa ei, iar apoi a fost schimbată de preşedintele Iohannis”, a conchis Viorica Dăncilă.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Pe 28 martie, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de anchetă a magistraţilor, însă măsura a fost contestată în instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.

Pe 19 iulie, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a promis lui Klaus Iohannis, într-o convorbire telefonică, că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert de la conducerea Parchetului European şi o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru această funcţie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Totodată, premierul Bulgariei, Boiko Borisov, o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, a anunţat Guvernul de la Sofia, citat de site-ul novinite.com.

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susţinerea faţă de Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

Comments