(Cum) Se face “branding” de tara la Londra?

952

Revista Timpul, Iasi, nr. 11, noiembrie 2006
(www.timpul.ro)

Vorbim din nou, din ce in ce mai tare si mai mult, despre „imaginea Romaniei peste hotare”. In cazul de fata, despre „imaginea Romaniei in Marea Britanie”. Incercam fara succes sa ne ferim de cuvinte mari si uzate sau noi si urate, cum ar fi „promovare” sau „branding”, uneori „re-branding”. Nu stiu la altii cum este, dar la noi, aici la Londra, a reinceput „batalia pentru Romania”. Discutam infierbantat despre Romania reala/adevarata, a carei imagine ar trebui sa fie justa/corecta/onesta. Sau despre o Romanie noua, mai precis despre fata nevazuta a ei. Unii vorbesc chiar despre reinventarea Romaniei, iar altii numai despre repozitionarea ei. Agream cu totii insa ideea necesitatii promovarii imaginilor pozitive si a povestilor de succes.

ACUM E MOMENTUL
Timpurile sunt propice unei campanii de imagine, fiindca acum suntem pe val in Marea Britanie din doua motive:


In primul rand pentru ca exista zilnic dezbateri in media britanica despre migratia fortei de munca si drepturile acesteia. Recent, muncitorilor din Romania si Bulgaria le-au fost impuse restrictii in a obtine dreptul de munca in Marea Britanie, spre deosebire de cetatenii statelor care au aderat la Uniunea Europeana in 2004. Marea Britanie vrea sa trieze riguros lucratorii straini.

In al doilea rand pentru ca, odata cu 1 ianuarie 2007, ni se schimba statutul si aici in Regatul Unit. Deja ni se deschid noi usi, intram intr-un alt club: cel al Tarilor Uniunii Europene. Ochii britanicilor, oficiali sau simpli cetateni, sunt indreptati acum spre noi, mai mult ca altadata.
CINE SUNTEM?
Nu numai presa britanica fierbe, ci si romanii din Regatul Unit: oficiali si diasporeni.

Romania are nevoie de o strategie de promovare, la nivel national, si aceasta este problema guvernului care trebuie sa identifice ce este Romania si ce reprezinta.

In asteptarea expertilor in PR si a unei strategii guvernamentale exista multe intentii bune de promovare si la oficialii romani aflati la Londra, si in comunitatea locala. Este, in general, vorba de evenimente culturale mici, multe si disparate, un amalgam extraordinar care dovedeste bogatie, dar si lipsa de coordonare. Inca nu jucam la mize mari si ne lipseste un efort coordonat de imbunatatire a imaginii externe.

Comunitatea romaneasca din Marea Britanie, in special cea londoneza, a intrat in „ebulitie”. De dragul argumentului si, totodata, pentru simplificare vom folosi doua tipologii mai importante: „romanii verzi” si „romanii britanici”. Primii sunt suparati, jigniti personal de campania negativa din tabloidele britanice, iar sub presiunea momentului ajung sa se autodenigreze considerandu-se „cetateni de mana a doua” ai Regatului Unit. Ceilalti, dimpotriva, se considera gata integrati in spatiul britanic pe care si l-au ales singuri si pe care il respecta, lasand toata campania negativa la adresa romanilor pe seama jocurilor politice si a luptelor electorale britanice.

„Luptatorii” sau „romanii verzi” propun campanii de presa, scriu autoritatilor britanice, se revolta si vand imaginea romanului ca fiind un om „harnic, doritor de munca, sanatos si la locul lui care vine sa sustina societatea britanica pe umerii sai lati”. Portretul romanului, in tusa groasa, ar aparea astfel: barbat, singur, tanar, lucreaza in constructii, din zori si pana-n noapte, nu ia ajutor social de la britanici, castiga si se intoarce in tara de bastina dupa ce „isi face suma”. „Luptatorii” vor sa creeze o voce unica a comunitatii, sa se uneasca, sa faca retele, ligi, comitete, asociatii, forumuri. Sunt pasionati, mai usor manevrabili, preferati de autoritati, apar in presa ca „reprezentand” romanii din Marea Britanie.

De cealalta parte, „adaptatii” sau „romanii britanici” sunt relaxati si considera ca problema este, de fapt, a guvernantilor britanici. Si este una exclusiv politica. Sa lasam politicienii sa-si rezolve problema, iar noi sa ne vedem de ale noastre. Am mai vazut campanii electorale. „Romanii britanici” nu se considera cetateni de mana a doua, ci, dimpotriva, sunt perfect adaptati la peisajul local. Ei au puterea sa recunoasca faptul ca romanii, asemenea altor popoare, sunt buni sau rai, harnici sau mai putin harnici, sanatosi sau bolnavi, tineri sau mai putin tineri, cu umerii lati sau mai ingusti etc. Ca si „Luptatorii”, sustin libertatea de miscare a individului, dreptul neingradit la munca si condamna discriminarea de orice fel. Judecand dupa propria lor situatie, „romanii britanici” semnaleaza si riscul unei noi miscari de „brain drain” – exodul creierelor.
Dar ei pot accepta ca ceea ce propun autoritatile britanice este o „migratie controlata”. Temporara. Apoi vazand si facand, dupa cum evolueaza lucrurile.

Din pacate momentul propice al preaderarii se iroseste rapid pentru ca nu am construit din vreme o campanie publicitara, printr-o firma profesionista de publicitate si PR – asemenea bulgarilor, polonezilor si a multor altor comunitati din Marea Britanie.
Ne mai ramane anul 2007 pentru campanie, anul celebrarii intrarii in Uniune. Probabil ca interesul mediatic pentru Romania se va reduce simtitor dupa februarie anul viitor, cand lucrurile se vor mai aseza in „matca”.
Dincolo de fierbinteala momentului care ne stimuleaza creativitatea si ne deschide ochii mai larg, ramane de facut munca propriu-zisa.

CE LE ARATAM ENGLEZILOR?
„Picatura de cultura”. ABC-ul despre Romania.
Recent, cu ajutorul consultantului englez David Webster de pe langa Ambasada Romaniei la Londra, am conceput pentru britanicul de rand cateva puncte usor de retinut: idei placute, simple si prezentate intr-un limbaj informal. Lista continua, asa ca orice sugestie este binevenita.

– In Romania se afla una dintre cele mai importante regiuni din lume de o frumusete naturala, neatinsa de mana omului: Delta Dunarii. Aceasta face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO (www.deltadunarii.ro).

– Romania este gazda a jumatate din populatia de ursi a Europei (aprox. 5400 de exemplare), a unei treimi din populatia de lupi (aprox. 3500) si a unei treimi din aceea de lincsi (aprox. 2000).
 
– Legenda lui Dracula este bazata pe Vlad Tepes, voievod al Valahiei medievale care a organizat rezistenta impotriva armatelor otomane invadatoare.

– Vita de vie este cultivata pe teritoriul Romaniei de mai bine de 6000 ani. Se considera ca Romania este una dintre cele mai vechi regiuni producatoare de vin din lume.
 
– Limba romana isi are originea in latina, romana moderna fiind mai aproape de franceza si italiana decat de limbile tarilor invecinate.
 
– Romania a dat lumii mai multe personalitati din lumea sportului: Gheorghe Hagi (fotbal), Nadia Comaneci (gimnastica), Ilie Nastase (tenis). In 1976 Nadia Comaneci a fost prima gimnasta din lume care a obtinut nota 10 in cadrul unei Olimpiade.
 
– In 2007, municipiul Sibiu, in Transilvania, va fi Capitala Culturala Europeana.
 
– Peisajul Romaniei a fost folosit ca fundal al mai multor filme de la Hollywood – cum ar fi „Cold Mountain” in care joaca Nicole Kidman. Cinematografia romaneasca se afla intr-o perioada de renastere, cu filme precum „Moartea Domnului Lazarescu” de Cristi Puiu si castigatorul de la Cannes de anul acesta, „A fost sau n-a fost?”, in regia lui Corneliu Porumboiu.
 
– Alina Cojocaru a devenit balerina principala a Baletului Regal Covent Garden cand avea numai 20 de ani.
 
– Angela Gheorghiu, soprana faimoasa in intreaga lume, apare pe scena Operei din Covent Garden in mod regulat. Dupa auditia data in fata lui Sir Georg Solti, acesta a spus: „Mi-au dat lacrimile. A trebuit sa ies din camera. Fata aceasta este minunata. Poate face orice!”

„Romania pe scurt”. Briefing-uri pe domenii culturale.
La solicitarea repetata a mai multor parteneri culturali britanici interesati de Romania, dar care nu aveau acces la informatii suficiente, am inceput anul acesta sa descriu pe scurt diferite domenii culturale: film, teatru, muzica, literatura, arhitectura etc. Incredibil, dar este imposibil sa gasesti in tara astfel de prezentari scurte, documentate, punctuale. Prezint mai jos un astfel de exemplu, si anume o scurta istorie a cinematografiei romanesti realizata de mine impreuna cu doi prieteni cercetatori, Adina Bradeanu si Mihai Risnoveanu, ambii bursieri ai Fundatiei Ratiu.

CINEMATOGRAFIA ROMANEASCA
Cinematograful ajunge in Romania la scurt timp dupa aparitia pe scena lumii in 1895, iar industria locala de film infloreste – ca parte importanta din construirea natiunii romane moderne – odata cu „Independenta Romaniei” (Grigore Brezianu, 1912), primul film de lung metraj romanesc. Premiera a avut loc in 1912.

Anul 1948 a adus cu sine nationalizarea industriei romanesti de film. Situatia este asemanatoare cu cea din restul tarilor din fostul bloc socialist: industria a fost reorganizata prin infiintarea celor trei studiouri de film ale statului. Acestea au fost Studioul „Alexandru Sahia” (pentru filme documentare), Studiourile Buftea (pentru filme de fictiune) si Animafilm (pentru filme de animatie).

Anii 1950 sunt asociati cu extremismul ideologic al regimului comunist impamantenit. Regimul incearca sa se legitimizeze prin masiva interventie in productia culturala, dar si prin marele succes al lui Ion Popescu Gopo, al carui film de animatie „Scurta istorie” a castigat premiul Palme D’Or la Cannes, in 1957.

Un film-simbol romanesc al anilor 1960 s-a nascut dintr-un roman romanesc clasic, „Padurea spanzuratilor” (1965). Regizorul filmului, Liviu Ciulei, a primit la Cannes premiul pentru cea mai buna regie pentru cel de-al treilea si, totodata, ultimul film al sau.

Anii 1970 sunt marcati de aparitia pe scena cinematografica a asa-numitei „generatii ’70”, care-i include pe regizorii Mircea Daneliuc, Dan Pita si Mircea Veroiu.

Personalitatea cea mai puternica din lumea filmului romanesc, pe parcursul mai multor decenii, este Lucian Pintilie. Incepand cu filmul sau de debut „Duminica la ora sase” (1965), Pintilie isi dovedeste abilitatea de a discuta din punct de vedere critic si creativ nu numai problemele majore ale societatii romanesti, dar si probleme legate de conditia umana. O figura carismatica care ramane culmea refuzului de a ajunge la un compromis cu sfera politicului, Pintilie se afla pus in fata situatiei in care filmul „Reconstituirea” (1968) este interzis la numai o luna dupa premiera. Adaptarea sa plina de imaginatie a operei lui Caragiale in „De ce trag clopotele, Mitica?” (1981) a putut fi prezentata publicului numai dupa 1989. Pintilie este principalul regizor roman important a carui cariera a continuat cu succes si in anii 1990, precum si astazi, cu filme precum „Balanta” (1992), „O vara de neuitat” (1994), „Prea tarziu” (1996), „Terminus paradis” (1998), „Dupa-amiaza unui tortionar” (2001), „Niki Ardelean, colonel in rezerva” (2003).

Caderea regimului comunist in decembrie 1989 inseamna nu numai sfarsitul interferentei statului in productia de film, dar si sfarsitul subventiilor de stat – si, prin urmare, intrarea intr-o noua era administrativa si de productie culturala.

Principalul nou-venit pe scena cinematografica romaneasca a anilor 1990, care avea sa fie considerat mai tarziu drept un model pentru noua generatie de regizori romani de film, este Nae Caranfil, al carui umor direct – dovedit in filme ca „E Pericoloso Sporgersi” (1993), „Asfalt tango” (1996) (avand-o in rol principal pe Charlotte Rampling), „Dolce far niente” (1998) si „Filantropica” (2002) – a avut succes nu numai pe plan local, dar si pe piata internationala de film.

Unul dintre cele mai mari succese romanesti din ultimii ani il prezinta cariera internationala a regizorului Cristi Puiu si a filmului sau „Moartea Domnului Lazarescu”, un film minimalist dar ambitios, cu un puternic aer de film documentar. Puiu, in varsta de 38 de ani pe atunci, a fost catapultat direct pe piata internationala prin castigarea premiului Palme D’Or in sectiunea „Un certain regard” a Festivalului de la Cannes, in 2005. In 2006 filmul este prezentat cu mare succes de casa si de critica in cinematografele britanice, fiind distribuit de Tartan Films.

Un alt succes major al cinematografiei romanesti il reprezinta Corneliu Porumboiu, care a primit la Festivalul de la Cannes 2006 premiul Camera d’Or pentru filmul sau de lung metraj de debut, „A fost sau n-a fost?”. Filmul a avut premiera britanica in Festivalul de film de la Londra, pe 31 octombrie 2006, si urmeaza a fi distribuit in cinematografele britanice, in 2007, prin Artificial Eye.

Alte nume din „noul val” al filmului romanesc sunt Cristian Mungiu („Occident”), Sinisa Dragin („In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura”), Catalin Mitulescu („Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”), Napoleon Helmis („Italiencele”), Ruxandra Zenide („Ryna”), Tudor Giurgiu („Legaturi bolnavicioase”).

Filmul documentar a inceput sa infloreasca din nou dupa anul 2000, cu mai multe nume iesind pe piata internationala (Florin Iepan, Alexandru Solomon, Thomas Ciulei, Dumitru Budrala) dupa selectarea filmelor acestora in festivaluri internationale de profil cum ar fi IDFA Amsterdam sau Margaret Mead (New York).

Pagini de internet utile:
CNC – Centrul National al Cinematografiei (www.cncinema.abt.ro)
TIFF – Festivalul International de Film Transilvania (www.tiff.ro)
Festivalul International DaKINO (www.dakino-filmfestival.ro)
Festivalul Filmului Independent „Anonimul” (www.festival-anonimul.ro)
Festivalul de Film Documentar „Astra” (www.astrafilm.ro)

INSTITUTII CULTURALE PRIVATE
Vremurile in care statul era numitorul comun al schimburilor culturale s-au dus demult.

In domeniul publicistic, al filmului, teatrului, muzicii, artelor vizuale si al noilor medii de exprimare artistica, cele mai multe schimburi au loc fara sprijinul sau aprobarea statului. Este foarte posibil ca rolul statului in acest domeniu sa isi continue declinul, mai ales din momentul aderarii Romaniei la UE.

Oricum, ramane de maxima importanta nevoia de coordonare si diseminare a informatiei, de sprijin pentru programele inovatoare pentru tineri si pentru grupurile marginalizate. La acestea se adauga faptul ca majoritatea democratiilor sociale ofera subsidii in acele sectoare unde pietele specifice nu pot sustine activitatea din domeniu.

Relatia dintre cultura si stat este complicata. Obtinerea echilibrului va fi intotdeauna dificila, atunci cand este vorba de determinarea modului in care cultura va fi indrumata in cadrul unor structuri de stat. Cu toate acestea, obtinerea echilibrului respectiv este de o importanta strategica.

Tarile din fosta Uniune Sovietica si fostele state comuniste din Europa de Est au trecut printr-un proces de tranzitie in urma caruia sectorul comercial, al agriculturii si cel industrial au fost privatizate. In acelasi timp, sectorul independent mass-media a fost incurajat. Un proces asemanator a avut loc si in domeniul cultural, cu toate ca in unele tari, incluzand Romania, aceasta tranzitie este inceata.

Ar fi util de precizat, poate, unele din motivele pentru care statul ar trebui sa incurajeze indrumarea culturii din afara controlului sau direct.

Trebuie facuta diferenta dintre companiile comerciale independente si organizatiile de caritate din domeniul educational. Multe dintre cele mai de seama organizatii culturale din Marea Britanie – de la Teatrul National pana la diferitele orchestre si galerii nationale – se afla sub conducerea unor organizatii de caritate din domeniul educational care se bucura de sustinere financiara din partea guvernului.

Oricum, amandoua cadrele culturale existente, de stat si independente, sunt valoroase in mediul unei economii mixte:
– Industriile culturale reprezinta una din ariile de crestere in economie, dar sunt extrem de competitive si, pentru a avea succes, necesita bune calitati antreprenoriale. Aceste calitati sunt prevalente in sectorul independent.
– Industria culturala aflata sub tutela statului este vulnerabila in fata masinatiunilor politice – acest fapt aducand acuzatii de folosire a culturii ca propaganda. Din aceasta cauza, de exemplu, Institutul Goethe a fost creat separat de guvernul federal german. Consiliul Britanic, cu autonomia sa foarte limitata, a avut de suferit din cauza aceasta. Japan Foundation a fost creata de statul japonez pe baza unor modele inspirate de institutii precum Consiliul Britanic, dar s-a incercat acordarea unei autonomii mai mari, printr-un sistem de finantare bazat pe donatii, si nu pe fonduri anuale.
– Institutiile culturale independente pot strange fonduri mult mai eficient, din mai multe surse, astfel raportul calitate-pret fiind mai bun.
– De asemenea, institutiile culturale independente au o mai mare posibilitate de a atrage si pastra in cadrul lor un personal de cel mai inalt calibru.
– Cultura in actiune poate fi observata oriunde. Exista, intr-un fel sau altul, in toate ariile guvernamentale si comerciale. O organizatie independenta este cea mai in masura sa negocieze cu toate departamentele existente din diferite domenii. Autonomia provenind din independenta permite unei asemenea institutii sa promoveze activitatea culturala intr-o maniera dinamica.

In final, doresc sa prezint cateva programe de promovare sustinute, in parteneriat, de doua organizatii independente: Fundatia Ratiu din Marea Britanie si Centrul Cultural Romanesc din Londra.

Fundatia Ratiu din Marea Britanie a fost infiintata la Londra in 1979 de catre Ion si Elisabeth Ratiu. Obiectivul principal al Fundatiei este de a promova si sustine invatamantul si cercetarea in domeniul culturii si istoriei tarii si poporului roman. Detalii la www.ratiufamilyfoundation.com

Centrul Cultural Romanesc din Londra (CCR) a fost creat in 1994 si este finantat in principal de catre Fundatia Ratiu din Marea Britanie precum si din venituri generate de activitatile proprii. CCR este o asociatie independenta care promoveaza  programe culturale romanesti, mentine legaturile din cadrul comunitatii romanesti din Marea Britanie, faciliteaza schimburile culturale romano-britanice si mentine un serviciu de informatii si baze de date.
Detalii la www.romanianculturalcentre.org.uk

Premiul „Corneliu M Popescu” pentru Traducere din Poezia Europeana (decernat o data la doi ani) este organizat de Poetry Society (Societatea Britanica de Poezie) si sponsorizat de Fundatia Ratiu. Premiul consta in 1.500 lire sterline, iar competitia este deschisa volumelor de poezie traduse dintr-o limba europeana in limba engleza. Urmatorul premiu va fi acordat in 2007. Acest premiu pentru traducere este numit dupa Corneliu M. Popescu, cel care a tradus in limba engleza din poezia lui Mihai Eminescu. Competitia din 2005 a fost lansata pe 17 ianuarie 2005, la comemorarea a cinci ani de la disparitia lui Ion Ratiu, cel care a initiat acest premiu in anii ’80. Detalii la www.poetrysociety.org.uk/content/competitions/popescu/

Opera lui Matei Visniec a fost promovata in Marea Britanie de catre Fundatia Ratiu prin sustinerea urmatoarelor proiecte la Londra si Edinburgh:
– Punerea in scena a spectacolului „Trupul femeii ca un camp de lupta” la Teatrul Young Vic din Londra, in noiembrie 2000.
– Participarea la Festivalul de la Edinburgh a spectacolului „Povestea ursilor Panda spusa de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt” (august 2005). Montarea a apartinut Teatrului Rouge28 din Londra.
– Participarea la Festivalul de la Edinburgh a productiei lui Florinel Fatulescu, regizor american de origine romana, cu piesa „Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal” (august 2006).

Filmul romanesc
In cadrul Clubului de Film si al Festivalului de Film Romanesc de la Londra, creat de Centrul Cultural Romanesc, Fundatia Ratiu a sprijinit organizarea, in 2003, 2004 si 2006, a mai multor intalniri ale publicului londonez cu personalitati artistice romanesti: Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Lucian Pintilie. Printre invitati s-au numarat, de asemenea, regizorii Cristian Mungiu, Napoleon Helmis, Corneliu Porumboiu, criticii si producatorii Alex Leo Serban, Mihai Chirilov, Oana Rasuceanu, Madalina Rosca, Alexandru Munteanu precum si Alina Salcudeanu – reprezentanta Centrului National al Cinematografiei din Bucuresti (CNC). Fundatia Ratiu a sprijinit organizarea Retrospectivei „Lucian Pintilie” care s-a desfasurat la Londra in octombrie 2004 si a Festivalului Tinerilor Regizori din februarie 2006. Programul a fost realizat in parteneriat cu Centrul Cultural Romanesc din Londra,  CNC si Cinematograful Curzon.

Documentar
Fundatia Ratiu a sprijinit realizarea documentarului „The Heart of the Tornado” („Inima furtunii”). Acesta este un film documentar despre Paul Neagu (1938 – 2004), cunoscutul sculptor roman stabilit in Marea Britanie in anii ’70. Filmul realizat de Laurentiu si Agnieszka Garofeanu prezinta un personaj spectaculos, unul dintre cei mai importanti si, uneori, controversati creatori din arta romaneasca si internationala.

Fundatia Ratiu si Centrul Cultural, doua organizatii neguvernamentale care beneficiaza de fonduri private, au propria strategie de promovare, adaptata specificului si fortei unor asociatii independente de acest tip.

Ramona Mitrica, Londra, noiembrie 2006

Comments