Comisia JURI de la Bruxelles o somează pe Rovana Plumb să lămurească misterele din declarația de avere

388

Rovana Plumb va fi audiată de Comisia ENVI a Parlamentului European pentru postul de comisar european pentru Transporturi miercuri, 2 octombrie. Șansele de a fi validată pentru a deveni comisar european scad pe zi ce trece, mai ales în condițiile în care a ieșit la iveală faptul că există suspiciuni la Bruxelles chiar și asupra declarației de avere pe care a depus-o la Parlamentul European, din cauza unor împrumuturi pe care nu le-ar fi declarat.

Comisia pentru afaceri juridice din Parlamentul European a somat-o joi pe Rovana Plumb să clarifice diferențele dintre declarațiile de avere depuse în România și cele depuse la Bruxelles. De asemenea, i-a cerut Rovanei Plumb să traducă declarația depusă în țară și să dea informații suplimentare în legătură cu un împrumut pe care nu l-a prezentat în detaliu.

În declarațiile de avere pe care le-a făcut publice în România, figurează trei împrumuturi, unul uriaș la o bancă și două făcute la persoane fizice. Cine sunt aceste persoane fizice și cum au ajuns să construiască o dinastie politică și de afaceri datorită relației cu Rovana Plumb?


În declarația de avere depusă de Rovana Plumb anul acesta figurează un împrumut de 800 000 de euro la o bancă, scandent în 2030, și despre care presa a scris că ar necesita o rată lunară de aproximativ 3500 de euro, și un împrumut de 800 000 de lei de la o persoană fizică, Elena Loghin. Același document arată că liderul PSD a donat partidului 800 000 de lei, suma cerută candidaților la europarlamentare drept contribuție de campanie, deci se poate presupune că a avut nevoie de acel împrumut de la Elena Loghin pentru a face donația la PSD.

Contactată de Digi24.ro, Rovana Plumb a refuzat să spună cine este Elena Loghin care i-a pus la dispoziție 800 000 de lei. Pe același model, în declarația de avere din 2017 figurează un împrumut de 63 000 de lei (bani pe care i-a donat la PSD) de la Ion Neculaescu, om de afaceri din Târgoviște.

Acesta este patronul unui hotel din capitala județului Dâmbovița, județ în care Rovana Plumb este președinte al organizației PSD și fost parlamentar. La hotelul lui Ion Neculaescu locuiește Rovana Plumb când merge în filială, au declarat pentru Digi24.ro surse din PSD Dâmbovița.

Cum să îți bagi ambii copii în Guvern

Ion Neculaescu este tatăl lui Sergiu Neculaescu, consilier personal al Rovanei Plumb la ministerul Mediului și la ministerul Muncii, actualmente manager de investiții la Compania de apă Târgoviște. Contactat de Digi24.ro, Sergiu Neculaescu nu a dorit să comenteze impactul fericit pe care l-a avut relația cu Rovana Plumb asupra carierei sale.

Același Ion Neculaescu are încă un fiu, Laurențiu. În 6 februarie 2017, Laurențiu Neculaescu a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, în 3 aprilie 2017, secretar de stat la ministerul Mediului, iar în 2 august 2019 a fost numit consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Viorica Dăncilă.

Laurențiu Neculaescu era varianta luată în calcul de Rovana Plumb pentru a-l lăsa moștenitor la șefia PSD Dâmbovița, după ce ea ar deveni comisar european. Alegerile la Dâmbovița erau programate pentru sâmbătă, 21 septembrie, și familia Plumb, reprezentată local și de fiul Andrei Plumb, în calitate de vicepreședinte al filialei, a încercat să rămână la putere, pe fondul unor protestelor generate în partid exact din cauza numirii lui Andrei Plumb în funcția de vicepreședinte.

Însă, alegerile au fost amânate, fără nicio explicație și fără precizarea unei date ulterioare. Este posibil ca Rovana Plumb însăși să fi decis amânarea alegerilor pentru funcția pe care o deține în prezent pentru orice eventualitate. Adică pentru eventualitatea în care Comisia ENVI din Parlamentul European să îi respingă candidatura și să nu poată fi numită comisar. În PSD se vorbește de altfel în continuare cu insistență despre faptul că cea care țintește postul de comisar este de fapt Viorica Dăncilă.

Declarație de avere suspectă depusă la Bruxelles

La Bruxelles, semnele sunt proaste pentru Rovana Plumb. Presa europeană scrie despre faptul că pe măsură ce se apropie termenul audierilor în comisii, cresc și criticile aduse candidatului român.

Conform informațiilor Süddeutsche Zeitung, Rovana Plumb ar fi depus la Bruxelles un document cu 6 pagini, conform Codului de conduită al Comisiei UE, cu detalii despre venituri, cheltuieli, banii din conturi și proprietăți. Din document, scriu jurnaliștii germani, lipsesc informații despre împrumuturile pe care liderul PSD le raportase anterior Parlamentului României.

”Din aceste documente disponibile pe internet, se pare că Plumb a încasat un credit de 800.000 de euro în 2007 de la o filială Société Générale (SG), care se încheie în 2030. În anexa 1 – „Declarația de interese” – Codul de conduită pentru potențiali comisari, împrumutul lipsește: numește doar patru loturi și trei case din provincie și două apartamente în București.

Cu toate acestea, există și mai multe particularități: venitul din documentele românești este pensia soțului ei de 4000 de euro. Ca deputat Plumb a câștigat aproximativ 14 000 de euro pe an,  a declarat că a donat aproape întreaga sumă PSD (așa cum s-a întâmplat în 2016). În 2019, ea a declarat că a donat chiar 170.000 de euro partidului pentru alegerile europene, în care a fost candidata de vârf”, scrie publicația germană în ediția de joi. Jurnaliștii subliniază că i-au cerut Rovanei Plumb lămuriri, însă nu au primit niciun răspuns.

“Aceste neconcordanțe trebuie clarificate înainte de a putea continua procesul de numire”, a declarat europarlamentarul Daniel Freund. Partidul Verde consideră că este prea scurt timpul pentru a analiza conflictele de interese: „Avem nevoie de o autoritate independentă de investigare care să împiedice ocuparea locurilor de muncă europene de top cu politicieni dubioși”.

Sursa: Digi24

Comments