Comisar britanic! Colaborarea investigativa dintre Romania si Marea Britanie nu va scadea dupa Brexit

1283

Kevin Hyland, comisarul britanic responsabil de combaterea traficului de persoane, a declarat dupa o vizita la Ministerul Afacerilor Interne ca Brexitul nu va afecta colaborarea dintre Romania si Marea Britanie in ceea ce priveste investigarea si prevenirea infractiunilor comise de si asupra romanilor din Regat.

Acesta a discutat ieri si cu Robert Marin, directorul adjunct al Directiei de Management Operational din cadrul MAI. Cei doi au vorbit despre anumite aspecte legate de romanii care cad victime traficului de persoane si sclaviei moderne din Marea Britanie.

“Cand vine vorba despre crima organizata, cred ca Romania si UK trebuie sa mearga inainte si trebuie sa le aratam altora cum se poate lucra in parteneriate”, a spus oficialul britanic.


Acesta a atras atentia ca jumatate dintre victimele din Marea Britanie nu sunt cetateni britanici ci sunt cetatenii unor state din afara Uniunii Europene, iar relatiile cu statele respective sunt foarte bune in ceea ce priveste colaborarea cu privire la investigarea infractiunilor. Hyland spune ca asa ar trebui sa stea lucrurile si cu celelalte state UE dupa ce Marea Britanie va parasi Uniunea.

Robert Marin spune ca romanii din Marea Britanie sunt exploatati in zonele de munca bruta si necalificata. Aminteste aici de sectorul constructiilor si de spalatoriile auto. De asemenea el spune ca foarte multi dintre romanii care lucreaza la negru sunt exploatati.

Comments