BCE analizeaza mai multe cereri ale bancilor care vor sa se mute din UK in zona euro

556

Bancile din Marea Britanie au luat deja in calcul varianta de a pleca din Regatul Unit si au facut demersuri in acest sens. Banca Centrala Europeana se confrunta cu un numar crescut de cereri privind relocarea.

Sabine Lautenschalaeger reprezinta Mecanismul European de Supervizare Bancara in boardul Bancii Centrale Europene. Aceasta a declarat ieri, in cadrul unei conferinte tinute la Frankfurt, ca BCE se confrunta cu un numar crescut de cereri venite din partea bancilor care vor sa se mute din UK in zona euro.

Aceste cereri urmeaza a fi analizate de BCE. Unele banci care opereaza pe teritoriul Marii Britanii au cerut doar programarea unor interviuri ceea ce arata ca in acest moment oscileaza intre a ramane si a pleca din UK.


Luni, Ministerul de Finante din Germania a declarat ca mai multe banci din Regatul Unit au solicitat informatii cu privire la conditiile mutarii lor in aceasta tara.

In contextul in care bancile ar urma sa plece din Marea Britanie, Londra risca sa isi piarda pozitia de centru financiar al Europei. Acest statut ar putea fi preluat de Frankfurt, care se lupta in acest moment cu alte orase europene insa are sansele cele mai mari de a prelua rolul Londrei.

Informatia privind plecarea bancilor din Marea Britanie este oarecum intarita de guvernatorul Bancii Angliei care a spus ca bancile din UK ar putea sa inceapa sa isi transfere activitatile in alte tari cu un an si jumatate inainte de iesirea efectiva a Regatului Unit din UE, in cazul in care cresc sansele ca Brexitul sa fie unul dur. Afirmatia acestuia a fost facuta in fata parlamentarilor britanici.

Comments