12.6 C
London
Thursday, July 02, 2020
£1 = 0.00RON / €inf / $0.00

Care assistant si nursing school

Discussion in 'EMPLOYMENT' started by AndraD, Sep 5, 2014.

  1. AndraD

    AndraD New Member

    Joined:
    Sep 5, 2014
    Messages:
    3
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Salut,
    Scuze dacă nu scriu pe unde trebuie. Aș avea nevoie de o îndrumare sau, ideal, de niște info de la cineva care cunoaște cât de cât lucrurile.
    Pe scurt, sunt hotărâtă să plec din țară. Nu am pe nimeni în UK, nu cunosc pe nimeni care să fi plecat acolo. Îmi place ideea de asistență medicală și chiar aș vrea să rămân în domeniu, începând ca și care assistant. Încerc însă să îmi dau seama dacă este posibil să ajungi nurse în UK începând de la 0. Eu nu am studii pe asistență medicală, nici pe departe, și înțeleg că trebuie să o iau de la 0 cu recalificarea. Am vreo șansă să urmez acolo un nursing school? Mă refer și la admitere, dar și la părțile practice, adică dacă aș putea lucra în același timp și dacă dintr-un salariu de care assistant aș putea să fac față.
    Înțeleg din ce am citit pe site-urile universităților că studiile în domeniu ar fi finanțate prin NHS, dar condițiile pentru mine ar fi imposibile (3 ani rezidență în UK...).
    Merci mult.
     
  2. dromaderu

    dromaderu Active Member

    Joined:
    Nov 16, 2010
    Messages:
    5,762
    Likes Received:
    4
    Trophy Points:
    38
    Vii in UK, pui burta pe engleza, te bagi carer pe undeva la ceva NH, deschizi ochii si urechile, te ceri la NVQ2 apoi la NVQ3, astea-ti iau cam doi/trei ani, in timpul asta papi engleza pe paine, si, daca nu esti maritata pana atunci, aplici prin UCAS la facultate,pentru nursing.
    Este platita de stat dar va trebui sa te intretii singura, poti primi o bursa lunara si chiar ceva imprumut, dar e greu sa ai si un job stabil in acelasi timp din cauza placement-elor din spital pe timpul studentiei.
    Deci, vorbim de macar 6 ani -ras4-
    Cati ani ai?
    Sau, stai in Romania si vinzi in ceva magazin, nici o durere de cap cu engleza/etc/etc


    Bafta!
     
  3. AndraD

    AndraD New Member

    Joined:
    Sep 5, 2014
    Messages:
    3
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Hihi merci :p
    Am 27 de ani, nu-s tocmai așa mică, dar și de asta mă gândesc - mai bine acum decât mai târziu. Ideea de a pleca din țară nu e nouă, dar alți amici au plecat prin asia. Mi-e teamă de limbile necunoscute și în plus salariul meu nu îmi permite să strâng bani să mă duc la noroc, să stau pe undeva până găsesc...
    Lucrez în consultanță, avem contracte cu multe persoane străine care nu vorbesc/înțeleg fir de română, eu le fac toate rapoartele, traduc mailurile... ce vreau să zic este că mă simt confortabil în culcușul meu englezesc și nu mi-ar fi cu nimic mai greu să învăț în engleză decât îmi e în română.
    Dar tocmai asta mă interesa. Știu că este un efort, de care nu mi-e frică. Nu mi-e frică decât de situații în care efectiv să nu se poată cu nici un chip... Doar am supraviețuit României anii ăștia. Știu ce scumpe sunt studiile în alte țări și după calculele mele nu aveam de unde scoate banii fără măcar un job (De ajutor de la părinți nu se pune problema, poate invers....). Dar ce nu îmi e clar este, în continuare, treaba asta:
    To be eligible for funding from the NHS, you must fulfill the following criteria:
    be a UK/EU citizen, or have indefinite leave to remain in the UK
    and
    have been a resident in the UK for three years prior to the start of the course.
    Trebuie să îmi recunosc ignoranța, nu știu exact la ce se referă cu rezidența. Pur și simplu trebuie să fi locuit aoclo 3 ani? Să am domiciliu în UK? Oricum nu știu ce presupune asta, bănuiesc doar că trebuie să fie niște acte.
     
  4. dromaderu

    dromaderu Active Member

    Joined:
    Nov 16, 2010
    Messages:
    5,762
    Likes Received:
    4
    Trophy Points:
    38
    Uita mentalitatea asta ca "am 27 de ani".
    Eu am venit in UK la 37, sotia mea face facultatea de nursing acum, la 46,dupa 10 ani ca si carer.Deci asta nu e o problema,decat mentala.
    Restul cu rezidenta/alea/alea,citeste forumul, inveti multe,
    oricum, ca sa aplici la o facultate pt nursing, nu doar vii si aplici, dupa cat? 11 ani de cand ai terminat liceul?
    Nu merge asa.
    Deci, va trebui sa faci ceva cursuri initiale gen cele descrise, NVQ.
     
  5. AndraD

    AndraD New Member

    Joined:
    Sep 5, 2014
    Messages:
    3
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    oo știu ce vrei să spui, aud asta foarte des de la lume plecată, că ideea asta cu vârsta e doar în mintea românilor. Ideea este însă că încerc să găsesc o cale să ne fie tuturor mai bine, dar în primul și în primul rând mie. Efectiv, nu mai sunt în stare să continui aici în Românica. Nu mi se pare acceptabil să stai la servici 12 ore pe zi, să dormi câte 4 sau 5 în cazurile fericite și iarna să stai să îți pipăi singurul calorifer funcțional din casă că poate cumva s-a încălzit prea tare... iar în cercul meu de prieteni cea mai tare glumă se termină cu „dar oricum câștigă mai bine ca tine”. Mi s-a spus că ce e asta... cea mai de jos muncă... mie mi se pare super fain, mi se pare că mi se potrivește și văd în ea o oportunitate, cred că e printre singurele domenii accesibile unde chiar poți să avansezi și să ajungi bine. Iar pentru mine vârsta e un prilej amarnic de reamintire a faptului că au fost multe decizii proaste, naive, multe ocazii în care aș fi putut face ceva cu viața mea, dar m-am încăpățânat să merg înainte cu ochelari de cal, ca mulți alții. Ani pe care nu ți-i mai dă nimeni. Mi-ar fi plăcut să am niște părinți mai puțin învinși de viață :)) și care să mă și împins să plec din țară la studii, nu doar din oraș așa cum au făcut, cu siguranță nu ar mai fi trebuit să văd și să cunosc mizeriile de aici. Sincer sunt invidioasă pe cei care s-au trezit din timp și au avut curajul ăsta.
     
  6. iulianacataina

    iulianacataina New Member

    Joined:
    Nov 3, 2014
    Messages:
    5
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    buna ziua stiti ceva despre firma a plus recruit????
     
  7. iulianacataina

    iulianacataina New Member

    Joined:
    Nov 3, 2014
    Messages:
    5
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    buna ziua stiti ceva despre firma a + recruit???
     
  8. iulianacataina

    iulianacataina New Member

    Joined:
    Nov 3, 2014
    Messages:
    5
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    poate sa mi dea si mie cateva informatii despre a+ recruit? sunt asist medi si as dori sa plec cu aceasta firma
     
  9. ktalin69

    ktalin69 New Member

    Joined:
    Mar 3, 2015
    Messages:
    2
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Vreau sa vin care assistant in Crieff scotia. Necazu este ca nu am accomodation si ma intereseaza ceva hostel pentru inceput. Stie cineva ceva?
     
  10. ktalin69

    ktalin69 New Member

    Joined:
    Mar 3, 2015
    Messages:
    2
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    O alta intrebare este cat se castiga pe ora ca si care assistant si daca pot face ore suplimentare ca la 6.50p nu mai ramai cu nimic.
     
  11. simi_radu

    simi_radu New Member

    Joined:
    Jan 12, 2014
    Messages:
    112
    Likes Received:
    0
    Trophy Points:
    0
    Am un var plecat ca si care assistant, el neavand in prealabil absolut nici o legatura cu sistemul de sanatate/studii in domeniu. Lucreaza mult si in general poti sa faci ture cat te tin balamalele, el de exemplu lucreaza 12 ore pe zi 7 zile/saptamana (inca nu si-a adus si familia). Iar de castigat castiga undeva la 1700 lire net pe luna. Este platit la 7.14 pe ora.
     

Share This Page