Romani Online in UK

Daca erau atat de acute domnilor, aceste probleme trebuiau puse acum un an cel putin, de vreme ce ele existau si atunci. A fost insa nevoie de venirea unui ambasador aici. De ce oare?

"N

u avem locuri de munca!!!”. “Nu avem unde sa stam!!!”. “Ne-au incolonat ca pe vite!!!”. “Vrem sa votam pe 30 noiembrie!!!”. “A venit Jinga ala (ambasadorul Romaniei in UK) si n-a facut nimic!!!” striga glasuri de “fantome” amintind de filmele gen Poltergeist. Mai mult de prin alte colturi se aud exclamari de genul “S-au batut ca niste derbedei cu englezii pe acolo!”, “Se feresc sa zica ceva presei pentru ca au probleme cu politia!”. Dupa ce ai citit articolul “Fantomele din Canterbury” ai impresia ca cei “300” de romani nu isi duc viata intr-un oras aflat in sud estul Angliei, ci in orasul “Nimanui” dintr-o tara obscura incadrata pe coordonatele hartii pamantului.


Poveste vs. Realitate
Realitatea din punctul de vedere al unui student ce sta deja de un an in UK este alta. Anul trecut am ajuns aici 108 romani pe un taram pe cat de prezent in proiectia fiecaruia de dinaintea plecarii, pe atat de diferit fata de ceea ce am auzit si de ceea ce ni s-a spus. Am realizat insa ca nimic in tara asta nu ti se ofera pe tava. Daca nu perseverezi in a incerca sa bati la usi pentru a iti gasi un job, daca nu vorbesti cu oameni care au trecut prin ceea ce treci tu in primele luni de instalare si daca nu te zbati pentru ceea ce ai nevoie, poti sa plangi si sa urli la luna ca “nu ai loc de munca” sau ca esti discriminat cat vrei. Nu o sa schimbi nimic. Cei ce n-au acceptat regulile jocului au plecat. Nu au fost jumatate din cati eram, asa cum s-a precizat in articolul “Fantomele din Canterbury”, ci doar 10. La fel cum s-a intamplat si anul acesta, am fost si noi “incolonati”; cred totusi ca s-a intamplat asa, doar pentru ca spre deosebire de ceilalti studenti din alte tari, eram de 11 ori mai multi. Am reusit cu timpul sa obtinem fiecare locuri de munca, chiar sa le schimbam, am reusit de asemeni sa gasim cate un acoperis deasupra capului pentru anul 2 respectiv 3 unii cu, altii fara ajutorul universitatii. Am trecut peste replicile acide venite din stanga sau din dreapta care ne ziceau “romanii si bulgarii nu pot munci decat in agricultura” considerand ca asa cum in alte locuri prmesti suturi directionate catre posterior in loc de sprijin, asa se poate intampla si aici, pentru ca “bizoni” exista oriunde pe fata pamantului. Am “razbit” deci si dupa un an suntem din “vechea garda” ,sa-i spunem asa, 78 din 108. Va intrebati probabil de ce 78, din vreme ce am spus ca au renuntat 10? Raspunsul este simplu: anul trecut, 20 dintre noi au venit transferati deja in anul al III-lea si din spusele celor de la firma care a promovat tot acest proces de “fantomatizare a unor tineri”, in Romania, citez: “majoritatea lucreaza acum in Londra”.

Studentul nu fantoma
Prima pagina a “Ziarul Romanesc” titra, in numarul 10 al anului 2008, “STUDENTII romani, umiliti la Canterbury”. Anul acesta, pe langa cei 78 de studenti romani care eram pana acum, au mai venit inca 168 de tineri pentru a studia. Din ceea ce am aflat, de la International Office-ul pentru studenti, nici unul nu si-a manifestat dorinta de a se intoarce definitiv acasa, desi Craciunul e aproape. Ce trebuie sa constientizam este si faptul ca acest cuvant, student, vine de la “a studia”. Este adevarat, studentie nu inseamna numai “toceala” insa in principal cred ca ar fi fost de luat in seama mai mult opinia generala despre modul in care studiem aici. Spun cu mana pe inima ca nu cred ca in Romania, la nivelul acesta, as fi putut asista la intrebarea “Ce e aia antiteza” sau “Cum se scrie un eseu” puse de unii colegi. Insa la fel de franc pot sa spun ca nicaieri in tara nu cred ca as fi facut atatea lucruri cate fac aici, din punct de vedere al practicii si al invatarii meseriei de jurnalist. De mentionat este si faptul ca, agentia care a promovat Canterbury Christ Church University, a justificat alegerea acestei universitati si pe criterii ce tin de scopul studiilor noastre, angajarea. Confom acestei agentii, in topul Times, “Best for Jobs” CCCU se situeaza pe locul 2 ca rata de angajare. 98,1% din absolventii cu media peste 70 la licenta, se angajeaza in primele 6 luni.

Ambasador vs fantome
Vizita ambasadorului facilitata de Asociatia Studentilor Romani din Canterbury, a creeat destula emulatie in jurul ei, reusind sa starneasca opinii mai mult contra decat pro fata de aparitia acestuia. Nu-l vad insa pe ambasadorul Romaniei un fel de Mesia. Desi se bucura in calitate de diplomat de imunitate, si el la fel ca si noi trebuie sa ia in considerare legile englezesti. Din pacate nici un ambasador, indiferent ca este el roman, bulgar sau indian, nu poate schimba o lege in tara in care isi exercita misiunea. De aceea unii au primit raspunsuri evazive ce nu luminau absolut deloc problemele lor despre munca. Rasfoind, acel “indrumator” pe care fiecare student il citeste inainte sa se inscrie la CCCU, am observat ca nu numai romanii sau bulgarii au tratament special in ceea ce priveste munca. De notat este ca cetateni ai unor state precum Slovacia, Polonia sau Estonia trebuie sa plateasca, pentru a obtine permis si pentru a putea munci, o taxa de 100 de lire, neavand insa timpul limitat la 20 de ore pe saptamana, ca in cazul nostru. Fie vorba intre noi, insa, se stie foarte bine care este de fapt situatia: doar firmele mari, carora li se fac controale periodice nu permit romanilor sa munceasca mai mult de 20 de ore;daca mergi in restaurante, cafenele sau fast fooduri in care lucreaza romani descoperi deseori cazuri in care acestia muncesc si cate 40 de ore intr-o saptamana in timpul facultatii. De notat este si faptul ca atat anul trecut, cat si anul acesta, universitatea a mediat traseul actelor dintre studenti si Home Office, trimitand scrisori de intentie tipizate pentru fiecare student in parte, ajutandu-i de asemenea sa completeze acel formular de aproximativ 30 de pagini.

S-a vorbit la intalnirea cu ambasadorul si despre faptul ca studentii romani “nu conteaza” la alegerile din noiembrie. Daca ar fi dupa mine ca student si ca individ, as vedea lucrurile in sens invers: alegerile din noiembrie nu conteaza pentru mine. Spun asta pentru ca am cautat numele celor pe care ar trebui sa punem stampila si din punctul meu de vedere nici unul din acele nume nu-mi spune nimic. Consider ca daca am fi vrut cu adevarat, mai ales cei 80 ramasi de anul trecut, ne-am fi gandit din timp si am fi scris catre ambasada o nota sau o cerere, in care sa solicitam organizarea unui centru de votare in Canterbury. Cred ca adevarul, fie ca vrem sau nu, se afla undeva la vro 60 de mile de noi. Daca cineva doreste sa-si exercite dreptul cetatenesc cred ca va putea gasi un “funfare” la pretul de 12 lire dus intors catre Londra pentru a merge la ambasada si pentru a vota.

“Batausii” vs. “englezii”
In articolul “Fantomele din Canterbury” am sesizat de asemeni printre mentiuni despre picioare rupte si premii luate, un pasaj despre “bataia dintre doi romani cu englezii”. Cunoscand destul de bine situatia si participand activ la investigarea si rezolvarea ei pot sa va spun ca in prima faza “cei doi batausii romani” erau trei baieti de fapt ce mergeau spre casa. Nu cred sa fie vorba despre niste “batausi”, deoarece unul din ei a suferit leziuni grave ce au necesitat doua saptamani de spitalizare fara sa dea vreun pumn. In al doilea rand sunt martor la faptul ca in seara incidentului ceilalti doi se aflau in spital alaturi de colegul lor ranit grav, deci in mod evident nu au fost retinuti de politie. Mentionez ca am aflat de la un avocat ca, faptul ca nici unul din cei trei nu a fost luat la sectie de catre politie, ci numai cei doi englezi (“atacatori” din punctul nostru de vedere) reprezinta deja un semn de neagresiune in ceea ce priveste implicarea romanilor in incident.

Disperare vs. solutii
Apeland la “registrul zvonistica”,va voi povesti o intamplare doar pentru a explica un lucru pe care mai devreme sau mai tarziu toti trebuie sa-l intelegem. Deunazi am auzit unii colegi romani spunand ca ar trebui sa ne strangem toti cei 2000 de studenti romani din UK sa facem un miting si sa protestam. Opinia mea este ca ne putem strange toti studentii romani de pe fata pamantului, putem merge “incolonati” ca la inregistrarea de la inceputul anului, catre Buckingham Palace sau Westminster urland de furie. Dar nu vom putea schimba absolut nimic. Intr-o tara renumita pentru caracterul ei conservator fata de legi, fata de straini si fata de sistem in general, nu te poti impune cu tonul vocii sau cu actiuni de razvratire in masa. Solutii exista pentru orice problema iar unii dintre noi chiar le-am gasit. Trebuie sa ne dam seama ca nimeni nu ne-a adus aici cu forta. A fost libera noastra alegere sa semnam niste contracte de imprumut cu guvernul englez. La fel am acceptat sa venim la CCCU pentru a invata contra unei taxa de studii de 3145 de lire pe an(bani ce vor fi returnati in rate doar daca vom ajunge la un salariu de 15000 de lire pe an aici sau 6000 de lire pe an in tara) si la fel trebuie sa acceptam ca fiind pe taramul Marii Britanii trebuie, atentie nu sa ne supunem, ci sa respectam legile acestei tari.

Sfaturi pentru cei veniti anul acesta si pentru cei ce planuiesc sa vina in anii viitori (solutii)
Dupa cum ati citit la inceputul articolului, anul trecut am ajuns aici ca pe Marte. Am trecut prin ceea ce treceti voi si inca mai trec in unele aspecte: dor de casa, lipsa locului de munca, lipsa banilor uneori, schimbarea mancarii, a obiceiurilor si a stilului de viata. Niciodata nu o sa rezolvi nimic stand cu mainile in san sau plangand de disperare. Anul acesta avem o Asociatie care ne reprezinta, in plus suntem alti 78 de studenti plus alte cateva sute de romani, veniti aici independent. Nu cred ca vreunul din noi nu v-ar raspunde la intrebari, in functie de propria experienta si de cunostintele pe care le are, fie ca e vorba de locuri de munca sau de cazare pentru anul viitor. Cred de asemeni ca prin intermediul Asociatiei se poate pune problema organizarii unor urne pentru alegeri si in acest oras doar strangand un anumit numar de semnaturi. Trebuie facut totul din timp asa ca anul viitor cine doreste sa voteze, poate sa propuna cu 9 luni inainte de ziua votului acest lucru intr-o sedinta tinuta de CURSS (Canterbury University Romanian Students Society). Financiar probabil ca v-ati dat seama ca cifrele care s-au vehiculat inaintea plecarii din tara sunt pur orientative. Se poate trai linistit cu 40 de lire pe saptamana (mancare, haine si timp liber) dar se poate si cu mai putin.

Imaginea noastra ca studenti romani aici fie ca vrem sau nu vrem, va fi mereu deformata pentru ca traim intr-o lume in care furnizorii de informatii se bazeaza mai mult pe zvonistica si pe unghiuri de vedere, nu pe ansamblu. Momentan cred ca cel mai important pentru noi este cum ne vedem pe noi insine din perspectiva comunitatii de romani, pentru ca, suntem o comunitate si vrem sau nu vrem putem interactiona mult mai usor intre noi.

Inchei cu o concluzie pe care cei mai multi dintre noi o impartasesc. Dupa aproximativ un an si 3 luni de la “aterizarea” primelor “fantome” in acest oras, la Universitatea Christ Church isi fac aparitia pentru prima data distinse pixuri, aparate de fotografiat si alte ustensile cu iz de “presa romaneasca”. Motivul? Cica “PROBLEMELE BIETULUI STUDENT”. Daca erau atat de acute domnilor, aceste probleme trebuiau puse acum un an cel putin, de vreme ce ele existau si atunci. A fost insa nevoie de venirea unui ambasador aici. De ce oare?