La 1 ianuarie 2007 am intrat si eu in Europa. Reveneam la iarna londoneza dintr-o scurta vacanta petrecuta pe un alt continent,intr-o tara cu soare si mare. Deprimanta revenire. Dar nu pentru mult timp. Mare mi-a fost bucuria cind, dupa aterizarea la aeroportul din Londra, am intrat fara grija, cu pasaportul meu romanesc, pe coridorul de la „Tarile Uniunii Europene“ (EU Countries), lasind in urma coada nesfirsita si atit de familiara mie de la „Celelalte tari“ (All Other Countries). Pentru prima data in cei cinci ani de cind m-am stabilit la Londra se intimpla acest lucru. in prima zi a anului 2007, in prima zi a Romaniei ca membra in Uniunea Europeana. In sfirsit!

Eram din nou acasa. Si reveneam fara sa mai trebuiasca sa explic ofiterului de la imigrari „scopul si durata calatoriei mele in Marea Britanie“, cum am facut-o de cel putin douazeci de ori in ultimii cinci ani de cind lucrez la Londra ca director al Fundatiei Ratiu din Marea Britanie. Absurditatea situatiei luase sfirsit. Iata ca pasaportul turistic roma- nesc era, in cele din urma, suficient ca sa intru in Marea Britanie pe acelasi culoar cu prietenii britanici impreuna cu care calatoream. Nu mai era nevoie de explicatii, hirtii suplimentare, emotii, jena, asteptari si cozi. in fond, reveneam acasa, la lucru.